Lemn „ecologizat”: cum a eșuat certificarea sustenabilă a pădurilor

De-Clic :: Lemn „ecologizat”: cum a eșuat certificarea sustenabilă a pădurilor

Asociația Forest Stewardship Council a fost înfiinţată pentru a crea un sistem internaţional de certificare sustenabilă a lemnului. Dar criticii spun că a avut un impact nesemnificativ asupra despăduririlor în regiunile tropicale, iar uneori a servit doar ca paravan pentru traficul cu lemn ilegal.

DE RICHARD CONNIFF • 20 FEBRUARIE 2018

Când a început să funcționeze Forest Stewardship Council în 1993, părea să fie o victorie a gândirii de piață asupra reglementărilor guvernamentale greoaie, de tip comandă și control. Participanţii la reuniunea la nivel înalt pentru Pământ de la Rio din 1992 (Earth Summit) nu reușiseră să ajungă la un acord privind intervenţia guvernamentală pentru controlul despăduririlor masive de la tropice. În schimb mai multe organizaţii de mediu, mișcări sociale și reprezentanți ai industriei s-au reunit pentru a crea un sistem voluntar de îmbunătățire a practicilor de exploatare forestieră și de certificare a lemnului sustenabil.

Nu după mult timp asociația Forest Stewardship Council (FSC) a stabilit niște standarde ce păreau cu adevărat foarte atractive pentru activiștii sociali și de mediu, acoperind, printre alte criterii, conservarea și refacerea pădurilor, drepturile popoarelor indigene și bunăstarea economică și socială a lucrătorilor. Pentru industrie certificarea FSC promitea nu doar o modalitate mai bună de a face afaceri ci și prețuri mai mari pentru produsele din lemn care aveau eticheta FSC de produs „prietenos față de mediu”.

Un sfert de secol mai târziu, susținătorii nemulțumiți ai FSC spun că nu a funcționat conform planului, poate doar cu excepția prețurilor mai mari: FSC raportează că lemnul din păduri tropicale care poartă eticheta FSC aduce venituri cu 15-25% mai mari la licitații. Dar criticii de mediu și unii cercetători din mediul academic susțin că FSC a avut un impact minor sau chiar niciun impact asupra despăduririlor din regiunile tropicale. Mai mult decât atât, o serie de scandaluri recente din industria lemnului sugerează faptul că uneori eticheta FSC a servit doar la „ecologizarea”, „înverzirea” sau „spălarea” (eng. „greenwashing”) traficului cu lemn ilegal:

     o Într-un raport din 2014, Greenpeace, membră FSC, a criticat dur organizația pentru că nu a luat atitudine atunci când firme de exploatare forestieră certificate FSC au făcut ravagii în taigaua rusească, în special în pădurea Dvinsky, la peste 1000 de km nord de Moscova. Greenpeace a acuzat companiile forestiere de acolo, care aveau certificare FSC, că exploatează pădurile ca și cum ar face „minerit forestier”, exploatare de cărbune în carieră deschisă, ca pe o resursă neregenerabilă și că exploatează „zone care fie sunt marcate pentru protecție legală, fie se presupune că trebuie protejate pe baza cerințelor FSC.”

O companie din China care vinde în SUA s-a oferit să aplice eticheta FSC pentru lemn tăiat ilegal, în schimbul unui adaos de 10%.

    o În 2015 producătorul american de pardoseli Lumber Liquidators și-a recunoscut vinovăția pentru contrabanda cu lemn ilegal din ultimul habitat al tigrului siberian, în Orientul Îndepărtat Rus. Principalul său furnizor de lemn masiv de stejar pentru pardoseli era firma chineză Xingjia, care deținea o certificare FSC pentru „lanțul de custodie”, adică era autorizată să comercializeze lemn certificat FSC. Conform unei persoane care a anchetat cazul, o altă companie chineză care vindea produse în Statele Unite s-a oferit să aplice eticheta FSC pe produse pentru pardoseală din lemn ilegal, în schimbul unui adaos de 10%.

    o În Peru investigațiile au arătat în 2016 că peste 90% din lemnul din două transporturi recente din Amazon cu destinația Mexic, respectiv SUA proveneau din surse ilegale. În luna octombrie anul trecut, în cadrul unei „acțiuni fără precedent de aplicare a legii”, așa cum a fost numită, Biroul Reprezentantului Comercial al SUA a pus interdicție de acces pe piața SUA asupra exportatorului principal al acelor transporturi. Compania respectivă, Inversiones La Oroza, încă se laudă pe pagina sa de internet că „respectă principiile și criteriile Forest Stewardship Council (FSC)”, deși FSC i-a suspendat în final certificarea în 2017.


Buștenilor certificați de către Forest Stewardship Council li se aplică marcajul cu logoul organizației. GERHARD ELSNER/WIKIMEDIA COMMONS

    o În 2015 o investigație sub acoperire a incriminat o companie austriacă certificată FSC, Holzindustrie Schweighofer, pentru exploatări forestiere ilegale în România, inclusiv în parcuri naționale și alte arii protejate. Un grup de experți FSC a recomandat ulterior ca organizația „să se disocieze” de Holzindustrie Schweighofer, având în vedere „dovezile clare și convingătoare” de acțiuni ilegale. Cu toate acestea FSC a optat inițial pentru suspendare. Apoi un protest al activiștilor de mediu a determinat organizația să rupă legăturile cu compania, dar FSC lucrează deja la un „plan” de a certifica din nou firma Schweighofer.

Toate aceste cazuri din China, Peru și România au fost dezvăluite în urma unor acțiuni sub acoperire desfășurate de Agenția pentru Investigații de Mediu (Environmental Investigation Agency), o organizație non-profit din Washington, D.C. „Nu ne-am propus să urmărim FSC”, spune David Gehl, coordonatorul de programe pentru Eurasia al grupului. FSC pur și simplu apărea mereu alături de numeroase exploatări forestiere ilegale, spune el. S-a observat că multe companii forestiere obțin o certificare FSC pentru practici de gestionare într-o pădure, pe care o folosesc apoi ca pe o aureolă care le acoperă operațiile de mult mai mare amploare din alte păduri, unde se preocupă foarte puțin de sustenabilitate sau chiar de legalitate.

Kim Carstensen, director general al FSC International – cu sediul în Bonn, Germania – afirmă că organizaţia a acționat corespunzător în acele cazuri. „Aș spune că în general sistemele noastre de control sunt robuste, solide și se dezvoltă continuu”, a adăugat el. „Nimic nu este perfect și desigur că sunt probleme și cu certificatele FSC. Dar avem foarte mulți factori interesaţi care ni le semnalează și ne determină să luăm măsuri în privința acelor probleme. Avem constant acțiuni corective și consider că sistemul este foarte solid.”

Simon Counsell, director executiv la Rainforest Foundation UK și unul dintre primii care au propus ideea de certificare forestieră, susține contrariul. Nemulțumirea sa legată de FSC l-a determinat să devină co-fondator al sitului FSC-Watch.com, „unde găsești multe, multe zeci de exemple de-a lungul întregii existențe a FSC și tot felul de păduri și plantații, care sugerează că încă există probleme sistemice foarte grave la FSC. Una dintre ele este faptul că secretariatul FSC nu este capabil și, probabil, nici dornic să controleze organismele de certificare responsabile pentru emiterea de certificate în numele FSC.”


Gatere de-a lungul râului Manantay din Pucallpa, Peru, un nod de transport major pentru lemnul tăiat ilegal din Amazon. ENVIRONMENTAL INVESTIGATION AGENCY

Aceste agenții de certificare de multe ori fac dovadă de lipsă de expertiză în cadrul vizitelor la operațiile de exploatare forestieră, spune Counsell, precum și de „minimalizarea sistematică a problemelor identificate și atenția insuficientă acordată fraudei și raportărilor eronate.” Această indulgență poate să rezulte parțial din faptul că ei sunt plătiți direct de companiile pe care trebuie să le auditeze. De asemenea verificatorii „știu că pot foarte bine să emită certificate chiar și pentru companii care încalcă legea în mod flagrant, fără niciun fel de repercusiuni din partea FSC”, spune el. Carstensen ripostează că FSC acționează pe baza unor audituri independente ale companiilor de certificare și că schema de plăți nu diferă cu nimic de situația unei corporații care plătește o firmă de contabilitate să-i auditeze situația financiară.

Aspectele financiare reprezintă o piedică pentru FSC și în alte moduri, susțin criticii. Structura decizională a organizației constă în trei camere: de mediu, socială și economică (a industriei), fiecare dintre acestea având un număr egal de voturi. Dar multe probleme sunt lăsate în grija grupurilor de lucru, care uneori au nevoie de ani de zile pentru a ajunge la un consens. Iar realitatea este, spune Counsell, că de obicei grupurile de mediu și social nu pot aloca aceleași resurse și timp de lucru pe care companiile forestiere, care au un interes financiar, le dedică acestui proces. (Carstensen contra-argumentează că grupurile de mediu și social rămân pe poziții, în parte și datorită capacității lor de a atrage atenția mass-media asupra comportamentelor negative.)

Când o moțiune ajunge în final să fie discutată la adunările generale FSC, care se țin o dată la trei ani, fiecare cameră are drept de veto, ceea ce înseamnă că are și puterea de a bloca orice iniţiativă care contravine intereselor sale. Dar la adunarea generală din 2017, „formarea unui bloc de votare de către camera economică pentru a strivi moțiunile” a fost numită „marea roșie”, din cauza cartonașelor roșii cu „nu” pe care votanții din această cameră le-au ținut ridicate la unison, după cum nota ulterior Grant Rosomon de la Greenpeace. „Acest lucru a fost extrem de îngrijorător”, afirma Rosomon, „cu atât mai mult cu cât unele probleme cu prioritate foarte mare pentru comisiile socială și de mediu au fost respinse fără nicio explicație, justificare sau discutare prealabilă în procesul de pregătire a moțiunilor între comisii.” El a numit această situație „un punct de cotitură” în modul în care funcționează FSC.

Industria a dobândit o influență mai mare asupra FSC din cauza concurenței din partea altor organizații rivale de certificare forestieră, susținute de industrie

Industria a dobândit o influență mai mare asupra FSC și din cauza concurenței din partea altor organizații rivale de certificare forestieră, în special Programme for the Endorsement of Forest Certification - PEFC (Programul de garantare a certificării forestiere). David Gehl de la Environmental Investigation Agency consideră că PEFC este „în esență, certificarea de către industrie, pentru industrie”, fără camerele socială și de mediu. Cumpărătorilor le este de multe ori greu să discearnă între „certificarea forestieră falsă”, cum o numește Greenpeace și o certificare adevărată. Ca urmare este mai greu pentru FSC să impună standarde riguroase pentru companiile forestiere. Dar pericolul este ca aceste standarde mai laxe să transforme și FSC într-o schemă de „certificare forestieră falsă”.

De asemenea banii înclină balanța împotriva certificării corecte și în alt mod foarte important. Deși scopul inițial al FSC a fost să încetinească procesul de despădurire în regiunile tropicale, organizația a fost în cea mai mare parte absentă din aceste zone. Aproape 85% din cele 492 de milioane de acri de pădure pe care le-a certificat până acum se află în America de Nord și Europa. „E ca și cum cineva echipează o armada care să pornească pe mare să rezolve problemele gestionării forestiere la tropice”, spune un membru FSC-Watch, „dar care de fapt pornește spre nord”.


Companii forestiere certificate de Forest Stewardship Council au tăiat porțiuni mari din Pădurea Dvinsky din Rusia, inclusiv zone care ar fi trebuie să fie protejate. GREENPEACE

Schimbarea de direcție nu a fost deliberată. Certificarea poate fi costisitoare, având în vedere cerința de a lăsa deoparte 10% dintr-o pădure pentru conservare, precum și costurile legate de practicile mai bune de exploatare a lemnului și de protecție a forței de muncă. Companiile forestiere din țările dezvoltate sunt de obicei mai bine poziționate decât cele din regiunile tropicale pentru a plăti aceste schimbări sau au făcut deja astfel de schimbări pentru a respecta legislația locală. Rezultatul, spune Counsell, este că FSC „recompensează acele companii forestiere care deja aveau o situație mai bună datorită regimului juridic forestier mai bun. Nu reușește să transforme țările de la tropice, din sud, unde nu există un regim forestier adecvat, ceea ce arată că o măsură voluntară nu poate schimba practicile existente. Și aceasta este desigur o problemă majoră.”

O meta-analiză de studii științifice realizată în 2016 a constatat că certificarea FSC de la tropice a redus degradarea și a îmbunătățit condițiile de mediu și de muncă în pădurile afectate - ceea ce nu este o realizare neînsemnată. Dar alte studii foarte riguroase privind despăduririle arată că FSC a avut un efect minor sau n-a avut niciun efect. Aceasta poate fi tot o problemă legată de bani, spune Allen Blackman, economist la Resources for the Future și autor principal al unui studiu din 2015 despre certificarea FSC în Mexic. Exploatările forestiere de mici dimensiuni, cu performanțe scăzute sunt frecvente la tropice, iar acestea nu prea au șanse să obțină certificarea. Se poate ca FSC să fi avut un efect atât de neînsemnat asupra despăduririlor și pentru simplul motiv că „mare parte din despăduririle din țările în curs de dezvoltare nu au legătură cu exploatările forestiere”, susține Blackman. În schimb factorul determinant este schimbarea ilegală a destinației terenurilor, și anume transformarea pădurilor naturale în plantații de palmieri pentru ulei, agricultură comercială și ferme de animale. Conform concluziilor lui Blackman și ale co-autorilor studiului, aparenta ineficiență a certificării ar trebui „să le dea de gândit” factorilor de decizie care consideră certificarea un instrument de combatere a despăduririlor. Acest lucru, alături de dovezile recente privind ilegalitățile flagrante făcute de companiile certificate FSC, ar putea să le dea de gândit și consumatorilor care au acordat încredere etichetei FSC. Ar putea să dea de gândit întregii industrii a produselor din lemn, care a profitat până acum închizând ochii la aceste ilegalități. Mai devreme sau mai târziu industria va trebui să se confrunte cu realitatea dureroasă că are nevoie de o schemă de certificare forestieră mult mai riguroasă, alături de reglementări guvernamentale - de exemplu pentru stoparea acelor schimbări ale destinației terenurilor - dacă vrea să mai existe și în viitor păduri de care să profite.

SURSA ARTICOLULUI: yale.edu