De ce să ieși în stradă pentru păduri

De-Clic :: De ce să ieși în stradă pentru păduri

Ai aflat de marșul pentru păduri organizat de Declic, împreună cu Agent Green și Greenpeace? Ieșim în stradă pentru că am epuizat orice formă de dialog cu cei de la Ministerul Apelor și Pădurilor. Nici măcar nu mai mimează că le-ar păsa de revendicările societății civile. Dacă știi deja de protestul nostru, și te-ai decis să participi, te rog să ne anunți apăsând butonul de mai jos. Pentru a ne putea organiza avem nevoie să știm pe câți oameni ne putem baza. Ne vedem pe 3 noiembrie.

Dacă abia acum afli de protestul nostru, te rog să-mi acorzi câteva minute. Viitorul pădurilor depinde de ceea ce facem în perioada următoare. 

Suntem într-un impas, cei de la Ministerul Apelor și Pădurilor pur și simplu nu își fac treaba. Doar amână, mereu pentru la anul, decizii menite să oprească jaful din păduri. 

Implicarea celor ca tine și munca organizațiilor de mediu au schimbat mult modul în care se exploatează lemnul în țara noastră, în ultimii ani. Azi avem instrumente moderne, SUMAL și Inspectorul Pădurii, care ar putea să urmărească traseul lemnului și care ar permite alertarea autorităților atunci când pădurea este tăiată ilegal. Dar dezvoltarea acestor instrumente a fost blocată înainte de a deveni o piedică reală pentru hoții de lemne. Ambele sunt amputate de funcții vitale. Asta nu ne permite să vedem cine și cum exploatează lemn. Și mai ales cine și cum fură.

Știm ce se poate face pentru a opri hoția. Pădurile trebuie monitorizate prin satelit, iar cei ce transportă lemn trebuie urmăriți prin GPS. Astfel vom vedea clar unde se taie ilegal pădurea, iar monitorizarea GPS ne va arăta cine a transportat lemnul furat. În plus, punctele cheie din rețeaua rutieră trebuie monitorizate video pentru a nu lăsa hoților nicio modalitate de a ocoli sistemul de supraveghere.

Din păcate, cei de la Ministerul Apelor și Pădurilor par că ar juca pentru echipa adversă. Tocmai ne-au spus că se mai amână o dată, până în iunie 2020, lansarea noii variante SUMAL și a Inspectorului Pădurii. Comunicatul de la minister ne spune, negru pe alb, că ar mai putea urma o a doua amânare, dată fiind complexitatea proiectului. Câte mai acceptăm până să ne dăm seama că nu vor să modernizeze sistemul?

Putem răspunde într-un singur fel acestor nesfârșite amânări: ieșind în stradă pentru păduri. Ca de obicei, când alte forme de presiune nu mai funcționează, protestul pașnic este soluția. Am mai făcut-o în 2015. Acela a fost momentul în care reforma sistemului a început. Acum o ducem mai departe, dar numai dacă te implici și tu. Nu te gândi că o să iasă alții, în locul tău, și o să fie bine. Există riscul ca marea majoritate a oamenilor să gândească așa. 

Politicienii se tem cel mai mult de numere mari de oameni în stradă, mai ales în preajma alegerilor. Haide să ne adunăm, mii de oameni, și să transmitem un mesaj clar: ne pasă de păduri. Dă click mai jos și dă-ne o veste bună, spune-ne că te alături.

În ultimii ani, Declic a participat și chiar organizat numeroase proteste pentru apărarea Justiției. Am trimis spre sute de mii de oameni mailuri în care am spus că trebuie să ieșim în stradă. Foarte mulți membri Declic ne-au răspuns la acele mesaje. Ne-au întrebat de ce nu ieșim și pentru păduri. O facem acum, dar să avem grijă, dacă nu ne strângem suficient de mulți, riscăm să facem și mai mult rău pădurilor. Dacă o să fim un număr mic de protestatari le vom da de înțeles politicienilor că pădurile nu sunt o prioritate pentru cetățeni. Vor rămâne doar o sursă de profit, uriașă, pentru hoți. Nu ezita, hai și tu în stradă în stradă, altfel pierdem pădurea.