Am dus gunoiul reciclabil la Garda de Mediu

De-Clic :: Am dus gunoiul reciclabil la Garda de Mediu

Zeci de  cetățeni au mers, joi, la Garda Națională de Mediu unde au lăsat gunoiul reciclabil în fața instituției. Acțiunea s-a desfășurat în semn de protest față de ineficiența instituției de a-și îndeplini atribuțiile legale de control privind colectarea selectivă. Oamenii au adus sticle, plastic, doze de aluminiu și carton. Prin acest mod inedit, membrii Comunității Declic au solicitat, o dată în plus, aplicarea legii și controlarea primăriilor și operatorilor de salubritate care nu pun în aplicare prevederile privind colectarea separată a deșeurilor reciclabile.


În urma acțiunii, o delegație formată din membri Declic s-a întâlnit cu conducerea Gărzii de Mediu și cu doi reprezentanți ai Ministerului Mediului. Autoritățile, pe durata întâlnirii, nu au reușit să prezinte care sunt măsurile concrete pe care le vor lua pentru realizarea colectării selective la nivel național într-un orizont rezonabil de timp. De asemenea, reprezentanții Gărzii de Mediu nu au oferit nicio clarificare privind încheierea perioadei de grație acordată primăriilor. Deși nu au precizat dacă vor aplica sancțiuni, au dat asigurări că vor face controale.

”Am fost întâmpinați de o adevărată armată de reprezentați ai Gărzii de Mediu și chiar ai Ministerului Mediului. Din păcate, nimeni nu a venit cu o soluție. Mai grav, șefii Gărzii de Mediu ne-au spus că nu consideră că sancțiunile sunt o soluție și ne-au trimis să protestăm cu gunoiul la primărie. Le amintim din nou, pe această cale, că una dintre principalele lor responsabilități e tocmai să îi sancționeze pe cei care încalcă legea”, - Luminița Dejeu, campaigner Declic


Peste 1000 de cetățeni au trimis sesizări către Garda de Mediu reclamând deficiențe în procesul de colectare selectivă a gunoiului. La trei luni după, comisarul general al Gărzii de Mediu, Gabriela Dorojan, a declarat că încă sunt la stadiul în care verifică documentele încheiate de autoritățile locale cu firmele de salubritate. Abia apoi vor începe verificările în teren.