Organizațiile vor putea monitoriza centrele sociale
Am o veste bună! Eforturile noastre și colaborarea cu Centrul de Resurse Juridice au dat roade: organizațiile pentru drepturile omului vor putea monitoriza neanunțat centrele sociale. Vor verifica respectarea demnității persoanelor aflate în îngrijire și condițiile în care trăiesc.
Mai mult, aceste persoane vor avea un mecanism adecvat pentru a raporta abuzurile. Progresele au fost confirmate de secretarul de stat Florin Dobrescu, când am depus petiția la Ministerul Muncii. Este petiția pe care au semnat-o peste 18.000 de oameni: Nu mai restricționați accesul organizațiilor pentru drepturile omului în azile și centre sociale!
Este un pas mare în direcția corectă, la care au contribuit membrii și membrele Declic. A contat enorm să arătăm solidaritate pentru munca atât de necesară pe care o fac organizații precum Centrul de Resurse Juridice.
Acum câteva luni, am fost cu toții șocați de azilele groazei din Ilfov. Ororile care s-au petrecut la căminele de bătrâni de acolo au ieșit la iveală datorită investigațiilor făcute de Buletin de București și Centrul de Investigații Media. Așa am aflat că afacerile cu vârstnici erau ale unor persoane apropiate de cuplul Firea-Pandele.
În urma scandalului, protocolul cu CRJ a fost rupt de Ministerul Muncii și vizitele neanunțate au fost împiedicate.
Aici a intervenit forța Comunității Declic. Ne-am mobilizat și am ieșit în Piața Victoriei să protestăm și să cerem demiterea miniștrilor groazei, Firea și Budăi. Pentru că Toți Știau și au lăsat să se întâmple abuzuri greu de imaginat asupra unor bătrâni fără apărare. Presați public din toate direcțiile, cei doi miniștri și-au dat demisia.
După demisii, am continuat să cerem refacerea protocolului cu Ministerul Muncii pentru vizite neanunțate. Ceea ce s-a și întâmplat prin proiectul de lege care modifică Legea Asistenței Sociale. Proiectul încă nu a devenit lege, dar urmează circuitul legislativ.
Fără donațiile recurente ale membrilor nu am fi putut să reacționăm rapid la abuzuri și injustiție. Timpul de reacție este critic în aceste cazuri și susținerea constantă a membrilor ne permite să fim mereu în alertă. Împreună, putem aduce schimbări reale în societate.
Când aflăm de abuzuri flagrante, cum au fost cele din azilele groazei, solidaritatea și acțiunea unită sunt mai importante ca niciodată.
Îți suntem recunoscători pentru toată implicarea ta,
Ana și echipa Declic