Stire 12 January 2025

Se întâmplă ceva – Vocea a 1.000.000 de cetățeni

Articol scris de Denisa Soare

Inițiativa cetățenească My Voice, My Choice, care solicită acces în siguranță la avort în Uniunea Europeană, a strâns 1.000.000 de semnături. Acest demers a fost posibil și cu sprijinul a zeci de mii de cetățeni români care au semnat petiția.

Sunt țări unde femeile pot fi pedepsite penal pentru accesarea pilulei de urgență sau a altor metode contraceptive. Interdicțiile dure nu opresc sarcinile nedorite, ci doar împing femeile spre soluții nesigure și periculoase.

Peste 20 de milioane de femei din Europa nu pot avea acces la îngrijiri sigure pentru avort. Inclusiv în România. 

Peste 80% dintre spitalele de stat refuză, pur și simplu, să efectueze întreruperi de sarcină. O legislație mai clară ar putea elimina această practică abuzivă. Totuși, politicienii nu par interesați de drepturile femeilor și care blocat, de cel puțin un an, un proiect ce garantează accesul la avort în condiții de siguranță.

În cei 23 de ani de comunism în care avortul a fost interzis în România, peste 10.000 de femei au murit degeaba. Este de neconceput să revenim la acele vremuri cumplite. Și totuși, chiar în zilele noastre, peste 300 de femei și-au provocat deja singure întrerupere de sarcină și au ajuns la un pas de moarte.

Conținutul petiției pentru o legislația mai clară în România poate fi consultat și semnat aici.