Actiune 17 September 2025

Scrisoare pentru Ilie Bolojan-deblocați programul FIV!

Mii de cupluri din România, care se confruntă cu infertilitatea, visează să aibă un copil cu ajutorul a 15.000 de lei pe care îi primesc prin Programul Național de Fertilizare in Vitro. Anul acesta, însă, programul a fost blocat de către Guvernul Bolojan. În ciuda presiunii din partea asociațiilor de pacienți și a petiției Declic, semnată de mii de oameni, executivul nu a anunțat că ar aloca bani.

Vrem ca premierul să înțeleagă drama prin care trec aceste familii și să revină asupra deciziei, prin alocarea sumei de 150 de milioane de lei, la rectificarea bugetară. Ca să îl convingem, ne-am gândit să îi trimitem mii de scrisori cu povești reale. Poate că, dacă cuplurile îi vor cere direct să reintroducă bugetul pentru Programul FIV, Ilie Bolojan va gândi dincolo de calculele reci ale austerității.

Strângem scrisorile pe adresa [email protected] și le ducem direct la Guvern, marți, 23 septembrie, la ora 12:00. Am dat deja comandă de o cutie poștală uriașă, pe care sperăm să o umplem cu ajutorul membrilor și membrelor Declic. Fără scrisoarea ta și a celor ca tine, riscăm să avem o cutie goală. Iar asta va anula întreg demersul, căci premierul nu ne va lua în seamă.

De aceea, este important ca tu să îți aloci 5 minute și să scrii câteva rânduri emoționante pentru Ilie Bolojan. Poți scrie despre ce înseamnă pentru tine șansa de a avea un copil sau despre experiența ta cu procedura FIV, fie că ai trăit-o tu sau persoane dragi ție, rude sau prieteni.

Fiecare mesaj contează. Imaginează-ți, pentru o clipă, cum va fi pentru Ilie Bolojan să primească, pe biroul lui, mii de scrisori. O astfel de presiune reală, umană, e ceea ce avem nevoie pentru a rezolva problema finanțării FIV, măcar în al 12-lea ceas.

Pe 23 septembrie, mergem la Guvern cu scrisorile adunate din întreaga țară.Avem la dispoziție doar câteva zile să le strângem și să le printăm. Așa că, trimite-ne chiar acum mesajul tău pentru Ilie Bolojan pe [email protected]Fiecare scrisoare trimisă va da greutate apelului nostru.

Anul trecut, poveștile reale și presiunea publică au convins Guvernul Ciolacu să repornească Programul FIV, blocat atunci tot din lipsa finanțării. Acum avem șansa să repetăm același succes, dacă ne mobilizăm în număr impresionant.

Scrie-ți povestea și trimite-o pe [email protected] cât mai curând. Nu trebuie să fie scrisori lungi sau complicate, câteva rânduri sunt suficiente. Ce contează cel mai mult este să transmiți sincer mesajul tău. Scrie acum la [email protected].