Actiune 20 November 2025

Flashmob pentru revocarea șefei CSM:  Declic în fața CSM, judecătorii prin spate

Membrii comunității Declic au organizat joi, 20 noiembrie, un flashmob în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), și au solicitat din nou revocarea președintei Elena Costache din funcție. Acțiunea vine în contextul în care peste 59.000 de cetățeni au semnat o petiție adresată judecătorilor din cele 15 Curți de Apel din țară, cărora le-au cerut să declanșeze procedura de revocare a șefei CSM.

În timpul flashmob-ului, niciun judecător nu a ieșit să discute cu membrii comunității Declic. Singurul interlocutor a fost avocatul Ioan Sas, reprezentantul societății civile în cadrul CSM, care a „mimat” deschiderea la dialog. 

,,Când l-am întrebat pe reprezentantul CSM când să venim, totuși, la discuții, ne-a spus că nu e pregătit și să transmitem o cerere prin biroul de relații publice. Pentru un dialog onest cu cetățenii, l-am invitat să vină cu colegii săi din CSM la protestul de vineri, 21 noiembrie, din Piața Victoriei, împotriva pensiilor speciale, dar ne-a spus că nu-i permite programul”, a declarat Denisa Soare, coordonatoarea campaniei ,,Judecători onești, revocați-o pe șefa CSM!”.

Reprezentanții Declic au reamintit că, în urmă cu doar patru zile, CSM a lansat acuzații grave la adresa organizațiilor civice, susținând că acestea acționează la comandă politică și subminează independența justiției, o poziție incompatibilă cu rolul CSM de garant al acestei independențe.

Sub conducerea Elenei Costache, CSM a devenit instrument de intimidare, prin plângeri penale și alte acțiuni pornite împotriva oricui contestă sistemul privilegiilor din justiție. Acțiunile, dar și inacțiunile șefei CSM sunt în evidentă contradicție cu rolul de garant al independenței justiției și cu îndeplinirea condiției de bună reputație, condiție imperativă impusă magistraților. 

Petiția poate fi consultată aici: https://facem.declic.ro/campaigns/judecatori-onesti-revocati-sefa-csm

Acțiunile publice pentru o justiție independentă și echitabilă continuă vineri, 21 noiembrie, de la ora 18:00, în Piața Victoriei din București, alături de organizațiile Corupția Ucide și Inițiativa România, într-un demers civic împotriva pensiilor speciale și pentru o justiție cu adevărat independentă.