Alocații și indemnizații-buget 2026
În bugetul pentru 2026, Guvernul nu a alocat bani pentru indexarea alocațiilor copiilor cu inflația, deși legea o cere. Și nici nu a prevăzut scutirea proaspeților părinți de plata CASS.
Această alegere politică asumată de liderii coaliției de guvernare este, de fapt, o lovitură directă în natalitatea României. Și consecințele sunt devastatoare.
România este, deja, pe ultimul loc la natalitate în Europa. Iar un buget care descurajează și mai mult oamenii care-și asumă creșterea unui copil nu face decât să adâncească o criză pe care o plătim cu toții. Vom fi tot mai puțini contribuabili, presiunea pe sistemul de pensii va crește vertiginos, economia va fi tot mai slabă.
Anduta, acum este un moment cheie, în care putem lovi inapoi. Amendamente care ar corecta exact aceste nedreptăți sunt deja depuse în Parlament. Dar, pentru ca ele să fie integrate în legea bugetului, trebuie susținute de majoritatea parlamentarilor.
Iar aici intervenim noi, cetățenii care i-am trimis în Parlament să ne reprezinte interesele. E momentul să le cerem liderilor de partid să-și mobilizeze colegii să voteze favorabil amendamentele.
Suntem zeci de mii care am semnat petițiile pentru alocațiile copiilor și pentru indemnizațiile mamelor. Am fost la dezbateri în Parlament și la discuții cu ministrul Familiei. Dacă renunțăm fix acum, pe ultima sută de metri, tot efortul depus până în acest moment a fost în zadar.
Votul final pe buget e joi. Până atunci, Ilie Bolojan (PNL), Sorin Grindeanu (PSD), Dominic Fritz (USR), Kelemen Hunor (UDMR) și Varujan Pambuccian (Grupul Minorităților Naționale) încă pot alege să susțină sau să blocheze aceste amendamente.
Iar această alegere nu va trece neobservată. Cetățenii își amintesc cine a fost de partea lor și cine nu.
Așa că te invităm să le scrii direct și să le ceri să susțină eliminarea CASS de la indemnizațiile părinților și indexarea alocațiilor copiilor cu inflația.
Apasă pe butonul de mai jos și folosește instrumentul Social Declic pentru a le lăsa un mesaj public pe Facebook, la ultimele lor postări, acolo unde sunt văzuți de cetățeni, jurnaliști și alți politicieni.
Ai putea să le spui că, în lipsa creșelor de stat, multe mame sunt nevoite să renunțe la muncă pentru că nu au alternative accesibile. Iar în loc să rezolve problema, Guvernul taie și din puținul sprijin existent.
Sau că înghețarea alocațiilor îți arată clar că drepturile copiilor nu sunt o prioritate, deși legea cere indexarea anuală și Constituția obligă statul să îi protejeze. Studiile arată că fiecare leu investit într-un copil aduce opt lei înapoi la stat.
În Social Declic vei găsi un kit cu mesaje deja pregătite pentru fiecare lider, pe care platforma le poate reformula automat. Folosește-le ca punct de plecare, cel mai puternic impact îl va avea un mesaj scris de tine, în propriile tale cuvinte.
Da, le scriu liderilor coaliției de guvernare
Varujan Pambuccian are comentariile închise, așa că îi poți lăsa un mesaj direct în Messenger. E o cale mai discretă, dar tot eficientă.