Nu avem de ales, scrie-i lui Klaus Iohannis
Au trecut deja trei zile de la protestul pentru Roșia Montană din fața Palatului Cotroceni. Președintele Klaus Iohannis continuă să tacă. I-am cerut președintelui să intervină pentru susținerea includerii galeriilor romane în patrimoniul mondial. N-am primit niciun răspuns, ci doar o invitație de a ne prezenta punctul de vedere într-o întâlnire pe Zoom cu consilierul prezidențial Sergiu Nistor. În invitație se menționează că Administrația Prezidențială nu va exprima nicio poziție, ci doar va asculta. Scrie-i și tu chiar acum președintelui Iohannis și cere-i o poziționare publică pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO. Spune-i că tăcerea e de aur și nu-i face cinste. Amintește-i că retragerea dosarului sau nesusținerea acestuia în ședința comitetului UNESCO ar face de rușine România. Cum poate președintele să permită lezarea imaginii României în lume? Îi scrii și tu chiar acum?
Acum 19 ani, tot în iulie, sătenii din Roșia Montană au făcut unul dintre primele lor proteste. Imaginea lor ne este încă vie în minte: oameni simpli adunați în jurul unei căpițe de fân pe care era ridicat un cearșaf vopsit cu mesajul: „nu vrem cianuri”. Anii care au urmat, au fost foarte grei. Rând pe rând, politicieni vremelnici i-au condamnat la sărăcie și i-au lăsat singuri în fața unei companii miniere fără scrupule.
În tot acest timp, s-au perindat 30 de prim-miniștri. Ei au venit și au plecat, dar roșienii au rămas neclintiți. Și zeci de mii dintre noi le-am fost alături, mulți dintre noi în stradă.
Duminică, tot într-o zi de iulie, am ieșit din nou în stradă. De data aceasta în fața Palatului Cotroceni din București. Cu câteva ore înaintea protestului anunțat la șapte seara, norii s-au rupt deasupra orașului. A fost ca și cum întreaga natură s-a dezlănțuit de necaz că, după toți acești ani, Roșia e din nou în pericol.
În drum spre Cotroceni ploua cu bulbuci, dar fix când am pus piciorul pe trotuarul din fața Administrației Prezidențiale șuvoiul s-a oprit și a apărut curcubeul. În doar câteva minute, zona s-a umplut de protestatari și jandarmi. Stegulețe cu mesajul „Salvați Roșia Montană!” au apărut ca ciupercile după ploaie. Iar ritmic, au început scandările. Mai întâi „s-a dat șpagă barosană pentru Roșia Montană”, urmată de „trădarea de țară în aur se măsoară”.
Am mers la Cotroceni pentru a-i cere lui Klaus Iohannis să intervină ca mediator în problema Roșiei și să-i ceară premierului Florin Cîțu un mandat ferm pentru UNESCO. Dar nu am mers cu mâna goală. Am dus cu noi un elefant auriu uriaș și un banner scris cu litere citețe: „Domnule președinte, scoateți elefantul de aur din Guvern!”
Președinte Iohannis s-a făcut remarcat tocmai pentru că are această super-putere. Să vadă elefanții din încăpere. A făcut-o când cu legile justiției discutate în ședințele de guvern PSD. Dar pe acest elefant, nu știm de ce, încă nu îl vede. Deși e mare, auriu și strălucește de-ți ia ochii, iar unora chiar și mințile.

Așa că acum am pus elefantul în fața palatului, să nu aibă nicio scuză că n-a văzut sau nu știe. Pericolul e că, dacă președintele nu intervine, Florin Cîțu poate să retragă pe ultima sută de metri dosarul de la UNESCO. Sau, la fel de rău, să nu dea mandat de reprezentare delegației române. Degeaba a cerut public ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, îndeplinirea ultimelor formalități.
Și această tăcere vinovată spune totul. Luni, după protest, Coaliția de guvernare s-a întâlnit din nou. De data aceasta, la cererea prim-ministrului. Dar și acolo, subiectul Roșia Montană a fost trecut sub tăcere.
Singurii care n-au tăcut au fost jandarmii. La finalul protestului pașnic, ne-au amendat pentru că n-am avut șină la dosar. Altfel spus, i-am notificat cu doar două zile înainte, în loc de trei. Un abuz pe care îl vom contesta în instanță, dar care spune multe despre cât de puține s-au schimbat în România.
Te rugăm scrie-i și tu chiar acum președintelui Klaus Iohannis pe pagina de Facebook. Cere-i să se implice activ în susținerea candidaturii Roșiei Montane la UNESCO din 24-26 iulie 2021. Spune-i să fie mediator între noi, cetățenii ,și Florin Cîțu, și să solicite un mandat ferm pentru delegația română care va reprezenta Statul Român la întrunirea comitetului internațional.