Stire 25 June 2020

Aducem un castor în Parlament

Comunitatea Declic a mers pe 24 iunie în Parlament cu un castor mascotă, pentru a convinge deputații să nu aprobe legea care permite construcția hidrocentralelor pe râurile din România, prin declararea lor „lucrări de interes public major”.

Declic a înmânat reprezentanților Camerei Deputaților cele peste 17.000 de semnături ale cetățenilor care cer salvarea râurilor de construcții hidroenergetice ridicate abuziv.

Reprezentanții Declic au dus în Parlament un castor mascotă, pentru a atrage atenția asupra acestei legi, care distruge ecosisteme. Castorul este doar una dintre speciile protejate, alături de pești, vidră și alte animale, care riscă să fie grav afectate de construcțiile de pe râuri.
Această lege aflată la vot final ocolește legislația europeană de mediu.

Declic presa castor

Vor putea fi ridicate hidrocentrale pe orice rău din România, chiar dacă acel râu este într-o arie protejată. Va fi betonat, distrus, o dată cu el şi ecosistemul.

Denisa Soare, campaigner Declic

Camera Deputaților, for decizional, a votat legea și a trimis-o la promulgare.

of lege votata Parlament

La fel ca defrișările masive sau arderea deșeurilor, captarea râurilor pe zeci de kilometri, prin conducte, are efecte dezastruoase asupra mediului. Râurile populate altă dată de pești se transformă, odată barate de hidrocentrale, în firicele de apă incapabile să mai servească drept habitat. Distrugerea râurilor afectează, de exemplu, viața vidrelor și a castorilor, specii protejate în România. Dispare și vegetația de pe malurile apelor, deci cam orice formă de viață, acolo unde apare o hidrocentrală.

Nimeni nu răspunde pentru avizele de construire date cu nemiluita chiar de către autorități. Iar acum beneficiarii care fac bani din distrugerea râurilor se pun la adăpostul legilor.


Întregul conținut al petiției „Salvați râurile de hidrocentrale ilegale în arii protejate!”, precum și acțiunile comunității în această campanie, pot fi consultate dând click aici.