Blog 2 April 2024

Alertă, liber la furat pădurea

Am lansat o petiție prin care cerem reintroducerea în proiectul noului Cod Silvic a articolului care prevede confiscarea camioanelor prinse transportând lemn ilegal, furat din păduri. A fost eliminat, pe furiș, de reprezentanții Guvernului după finalizarea consultărilor publice, pe metoda „noaptea, ca hoții”.

Urmează votul în Parlament, unde textul legii silvice mai poate fi, încă, modificat. Semnează și tu pentru a-i convinge pe parlamentari că hoții trebuie să rămână, în continuare, fără camioanele cu care transportă ilegal lemn.

Nu exagerez deloc când spun că noua lege silvică a fost scrisă de mafia lemnului și doar a fost semnată, la final, de un reprezentant al Guvernului. Adică de ministrul Mediului, Mircea Fechet. Textul propus Parlamentului spre dezbatere anulează aproape toate modalitățile eficiente de protecție a pădurilor din fosta lege silvică. De exemplu, le lasă hoților camioanele cu care au fost prinși la furat.

Măsura confiscării mijloacelor de transport este una dintre cele mai eficiente, cu efect de diminuare considerabilă a tăierilor ilegale. A fost introdusă în 2020 în Codul Silvic, la presiunea societății civile, cu scopul de a bloca lanțul de distribuție a materialului lemnos furat. [1]

Și s-a dovedit a fi, în foarte scurt timp, un succes uriaș. În mai puțin de un an de la adoptarea acestei măsuri, doar în județul Suceava au fost confiscate 34 de camioane surprinse de polițiști în flagrant. [2] Iar la nivelul întregii țări, sute de camioane au fost confiscate.

Din discuțiile pe care le-am avut în ultimii ani cu lucrători silvici am aflat că măsura confiscării camioanelor este un adevărat coșmar pentru proprietarii companiilor ce transportă lemn furat. În multe zone aceștia refuză să riște pierderea camioanelor și rețeaua mafiotă e pur și simplu blocată.

Având în vedere succesul dovedit al acestei măsuri, era de așteptat ca prevederea privind confiscarea camioanelor să rămână și în textul noului Cod Silvic, aflat în lucru de peste un an. Trebuie să știi că a și rămas, într-o formă diluată, dar numai în textul pus în dezbatere publică pe care l-am putut citi și noi, activiștii de mediu. Apoi, articolul a fost eliminat pe ascuns, chiar înainte de adoptarea legii de către Guvern.

Dar nu este totul pierdut. Putem obține reintroducerea în Codul Silvic a confiscării camioanelor ce transportă lemn furat cu ocazia dezbaterii parlamentare. Dacă mafia lemnului a fost mereu la ea acasa la Guvern, indiferent de la ce partid venea ministrul, în Parlament lucrurile stau diferit.

În acest moment, politicienii sunt între ciocan și nicovală. Pe deoparte e industria lemnului care sponsorizează, masiv, partidele de la putere. Pe de altă parte suntem noi, alegătorii. Pentru că e un an plin de alegeri, avem șansa să ne asculte și pe noi, indiferent cât de generoși sunt sponsorii de la partid. Dar numai dacă suntem extrem de mulți. Suficient de numeroși pentru a pune în pericol viitorul politic al acestor politicieni subordonați mafiei lemnului.

La fel am procedat și în 2020. Atunci, am obținut modificări esențiale ale legilor silvice, în Parlament, punând presiune pe politicieni. De exemplu, am reușit încadrarea lemnului tocat în categoria materialelor lemnoase. Astfel, tocarea lemnului furat pentru a-i pierde urma nu a mai fost posibilă.

Așa că semnează și tu petiția prin care cerem ca cei ce transportă lemn furat să rămână, la fel ca până acum, fără camioane.

Îngrijorați pentru păduri,
Antoniu și echipa Declic


Surse:
[1] CODUL SILVIC din 19 martie 2008 (**republicat**) – art. 68, alin. 2 indice 2
[2] România curată, 16 octombrie 2022: „SE POATE! Camioane de UN MILION DE EURO, confiscate de la Mafia Pădurilor, într-un singur județ! Felicitări, activiștilor de mediu, pentru curaj și implicare!”