Actiune 3 November 2025

Amicus Curiae: mesajele cetățenilor la CCR

Peste două zile, Curtea Constituțională va decide dacă statul are voie să ne limiteze accesul la propriii bani din pensiile private. Hotărârea va fi definitivă și va influența viața a milioane de oameni care au contribuit la Pilonii II și III. De ea depinde dacă vom mai putea decide singuri ce facem cu economiile noastre sau dacă statul va stabili, în locul nostru, când și cât din banii economisiți o viață putem folosi.

Dacă legea va intra în vigoare, statul ne va permite să folosim doar 30% din economiile proprii, iar restul ni-l va plăti în tranșe lunare fixe de 1.281 de lei, indiferent ce nevoi avem. În loc să ni se recunoască dreptul de proprietate, vom fi reduși la statutul de beneficiari ai propriilor economii.

Săptămâna trecută, avocații Declic au depus la Curte un Amicus Curiae în numele comunității, un demers posibil datorită membrilor care au donat pentru acoperirea costurilor juridice. Iar astăzi, mai mulți membri Declic, alături de experți în pensii private, am mers personal la Curtea Constituțională și am depus Amicus-uri individuale, ca cetățeni care nu acceptă ca statul să le controleze economiile.

Dar adevărul e că mi-e teamă că nu e de ajuns, pentru a echilibra presiunea politică din jurul acestei legi. Judecătorii trebuie să vadă că în fața lor nu e doar o mână de oameni, ci o întreagă comunitate care luptă pentru respectarea Constituției.

De aceea, te rog să te alături și tu. Trimite propriul tău Amicus Curiae către Curtea Constituțională și spune-le judecătorilor de ce această lege este nedreaptă.

Poate ai contribuit ani de zile la Pilonul II sau III, te apropii de pensie și ai nevoie de acei bani pentru o urgență medicală, să închizi un credit sau pur și simplu vrei să trăiești demn la bătrânețe. Fiecare mesaj contează, pentru că fiecare dintre noi are o poveste care poate schimba perspectiva judecătorilor asupra acestei legi.

Am pregătit mai jos câteva idei despre importanța acestei decizii. Inspiră-te și trimite povestea ta, într-un email cu limbaj respectuos. Ia în calcul că ne adresăm celor mai înalți judecători din țară, cei care decid toate instanțele. De aceea, te rog să folosești un limbaj corespunzător, politicos. Adaugă un subiect clar, semnează-te și lasă datele tale de contact.

Aceasta este adresa la care să trimiți emailul: [email protected]Adaugă în CC și adresa noastră de email: [email protected]

Precizează în mesaj numărul de dosar pentru care trimiți această opinie: 4412A/2025, referitor la legea PL-x nr. 320/2025

Scrie și trimite acum emailul. Pe 5 noiembrie, adică miercuri, judecătorii vor decide. Așa că dacă nu trimiți acum, e posibil să nu mai apuce să citească mesajul tău.

Uite aici niște idei care să te inspire atunci când scrii:

  • Stimată doamnă Președintă, stimați judecători, am contribuit ani la rând la pensia mea privată, cu încrederea că acei bani sunt ai mei. Acum, legea îmi spune că pot folosi doar 30% și că restul îi voi primi în rate lunare fixe, indiferent de nevoile mele. Am muncit pentru acești bani, iar acum statul îmi spune când și cât am voie să-i folosesc. Asta nu este protecție, ci o limitare abuzivă a dreptului de proprietate.
  • Stimată doamnă Președintă, stimați judecători, am cotizat zeci de ani în sistemul de pensii private tocmai pentru a nu depinde de stat la bătrânețe. Legea aceasta anulează acel principiu: nu mai pot decide liber cum și când folosesc economiile mele. Dacă am nevoie de bani pentru o operație sau pentru a-mi ajuta familia, statul îmi spune că nu pot. Vă rog să apărați dreptul de proprietate și libertatea fiecărui cetățean de a dispune de banii săi.
  • Stimată doamnă Președintă, stimați judecători, acești bani reprezintă munca mea de-o viață, nu o favoare de la stat. Nu e normal ca o lege să mă transforme într-un beneficiar pasiv, obligat să primească o „alocație” lunară din propriile economii. Am contribuit cinstit și am avut încredere că sistemul e sigur. Acum simt că mi se fură această încredere.

Mesajele de mai sus sunt doar pentru inspirație. Scrie propriul mesaj cu povestea ta și trimite-l acum la CCR. Nu uita să pui numărul de dosar și să te semnezi.