Stire 7 April 2025

Apel urgent către Președintele Interimar al României privind derapajele împotriva organizației Declic

7 aprilie 2025 – Apel urgent către Președintele Interimar al României privind derapajele împotriva organizației Declic

Stimate Domnule Președinte Ilie Bolojan,

Am onoarea de a vă scrie în calitate de reprezentant al organizației Declic, recunoscută pentru angajamentul său în apărarea statului de drept și promovarea transparenței în administrația publică. Recent, în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni cu reprezentanți ai societății civile, ați subliniat importanța semnalării de către organizațiile non-guvernamentale a abuzurilor și derapajelor. Totodată, considerăm extrem de important rolul de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate pe care îl are Preşedintele României, conform Articolului 80 din Constituţie.

Apreciem profund acest angajament și, deși nu am putut fi prezenți fizic la această discuție, dorim să vă aducem la cunoștință îngrijorările noastre serioase referitoare la atacurile repetate și nejustificate ale Ministrului Energiei, domnul Sebastian Burduja, împotriva organizației noastre.

În ultimele luni, Ministrul Energiei a manifestat o ostilitate deschisă față de organizațiile societății civile, inclusiv Declic, implicându-se într-o campanie de discreditare care depășește limitele unei critici constructive.

Printre acuzațiile nefondate pe care domnul Burduja le-a adus se numără afirmații că organizațiile noastre sunt finanțate de forțe externe cu intenții subversive, cum ar fi guvernul rus, și că acțiunile noastre juridice împotriva unor proiecte majore de infrastructură sunt motivate politic, și nu de preocupările legitime pentru mediu.

Mai mult, într-o tentativă de a intimida și a reduce la tăcere organizații precum Declic, domnul Burduja a încurajat public companiile de stat din sectorul energetic să inițieze acțiuni de tip SLAPP împotriva noastră, solicitând despăgubiri financiare exorbitante pentru presupusele pierderi cauzate de întârzierea sau anularea unor proiecte. Aceste acțiuni nu doar că subminează dreptul nostru la justiție, dar creează și un precedent periculos care poate afecta toată structura de apărare a drepturilor civile în România.

⁠Într-o perioadă în care discursul în spațiul public este marcat de tendințe de glorificare a dictatorilor de tristă amintire din istoria României, este cel puțin îngrijorător faptul că un ministru numește un proiect comunist drept “un vis devenit realitate”, referindu-se la proiectul hidroenergetic început în 1989 la Răstolița, Mureș.

Luând în considerare toate aceste aspecte, domnul ministru Burduja propagă în spațiul public un discurs al urii, îndreptat împotriva unor demersuri legitime, confirmate inclusiv în instanță, în zecile de procese în care acțiunile societății civile au fost admise.

Tocmai din acest motiv, 75 de organizații ale societății civile au semnat o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Marcel Ciolacu, pe 25 martie 2025. Aceasta detaliază ceea ce consideră a fi derapaje semnificative din partea unor membri ai cabinetul Ciolacu, în condițiile în care Guvernul are obligația legală de a colabora cu societatea civilă, potrivit Articolului 11, lit. p.

Răspunsul Prim-Ministrului Marcel Ciolacu a venit printr-o conferință de presă și o postare pe Facebook: „Aș dori să spun public că îi ofer tot sprijinul meu Ministrului Energiei, pe care l-am văzut atacat atât de ONG-urile lui Soros, cât și de partidele politice care joacă jocul Rusiei.”

Declarația Prim-Ministrului Marcel Ciolacu apare într-un moment în care capacitatea de intervenție a ONG-urilor este diminuată semnificativ prin adoptarea Hotărârii de Guvern 311/2025 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, care a intrat în vigoare pe 3 aprilie. Noua reglementare centralizează emiterea avizelor și acordurilor de mediu la nivelul autorității centrale, aducând un plus de birocrație în întregul proces de avizare a proiectelor industriale cu impact potențial nociv, restrângând astfel și mai mult spațiul de acțiune al organizațiilor civile care luptă pentru protecția mediului. Prin această hotărâre, Guvernul României încalcă articolul 120 din Constituția României, care afirmă că „Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice”.

Acest tip de comportament contravine angajamentelor naționale și internaționale ale României, inclusiv Convenția de la Aarhus și Directiva UE privind evaluarea impactului asupra mediului, care garantează dreptul organizațiilor de a contesta în justiție proiectele care pot avea un impact negativ asupra mediului și comunităților.

Prin urmare, apelăm la dumneavoastră, Domnule Președinte, să interveniți pentru a asigura că acțiunile Guvernului reflectă angajamentul României față de principiile statului de drept și protecția drepturilor fundamentale. Este crucial să se ia măsuri pentru a opri aceste atacuri nejustificate și pentru a restabili un dialog constructiv între guvern și societatea civilă.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme urgente și sper într-o colaborare eficientă pentru a asigura că România rămâne un stat în care legile sunt respectate, iar drepturile civile, precum cel la un mediu curat, sunt protejate.

Cu deosebit respect,

Tudor Brădățan, director executiv
Comunitatea Declic