Blog 8 April 2024

Caricatura lui Iohannis, din Politico

Îți scriu cu vești despre campania prin care vrem să oprim de la promulgare legea care dă undă verde marilor evaziuni fiscale, de până la 1 milion de euro. Mesajul Comunității Declic a ajuns în paginile prestigiosului ziar internațional Politico și circulă în spații unde se discută și se iau decizii importante: de la lounge-ul aeroportului din Bruxelles, la hotelurile și restaurantele din cartierul UE, la holurile Parlamentului European și în sălile de ședință de la sediul NATO.

Prezența caricaturală a președintelui, care încă se întreabă dacă este acceptabil să furi 1 milion de euro, a devenit un simbol puternic al campaniei noastre, pentru care ai semnat și tu.

Cu această tactică am atras atenția și la nivel internațional asupra pericolului care paște țara noastră: acela de a deveni un rai pentru cei care vor să se îmbogățească ilegal, fraudând statul cu sume până într-un milion de euro.

Demersul nostru nu se oprește, însă, aici. Am promovat mesajul din Politico pe rețelele de social media ale Comunității Declic. Iar acum te invit și pe tine să faci același lucru, ca să amplificăm vocea noastră colectivă.

Distribuind macheta în cercul tău de prieteni și cunoștințe, vei contribui la sensibilizarea unui număr și mai mare de oameni cu privire la problema care ne macină. Așa, tot mai multă lume va fi cu ochii pe decizia iminentă a lui Klaus Iohannis. Va dori promulgarea legii sau ceea ce e corect, adică trimiterea ei înapoi în Parlament pentru reevaluare.

Am implementat noi facilități de distribuire a mesajelor, concepute pentru a-ți simplifica implicarea. Acum poți trimite rapid mesaje personalizate, direct către Whatsapp, Facebook, Instagram, X sau Linkedin, prin doar câteva click-uri. Apasă pe butonul de mai jos și vezi cât de simplu este să distribui macheta din Politico prietenilor tăi.

Împreună suntem mai puternici,
Anduța și echipa Declic