Ce nu știi despre Hidroelectrica
Acum două zile, am primit un mesaj de la banca la care am cont, care mă îndemna să cumpăr acțiuni la Hidroelectrica. Azi dimineață, am văzut reclama din nou pe unul dintre site-urile de informații pe care le consult zilnic.
Observ că, în prezent, Hidroelectrica este unul dintre principalele subiecte de interes. Se fac ample campanii de promovare și mulți români cad în capcana acestora. Mulți au, probabil, impresia că se vor îmbogăți. Astfel, cumpără acțiuni fără a fi conștienți de problemele reale ale Hidroelectrica.
Compania este controlată politic de ani de zile. Politicienii numai că nu s-au dat peste cap să apere interesele băieților deștepți din energie care fac afaceri dubioase.
Uite, un exemplu care îmi vine acum în minte este cel al Elenei Udrea. Pentru 3 milioane de euro a intervenit la ministerul Economiei și Hidroelectrica pentru ca afaceristul Bogdan Buzăianu să primească energie electrică la prețuri avantajoase, în baza unor contracte mai vechi.
Conducerea Hidroelectrica are probleme chiar și în prezent. Procedura de selecție a membrilor Directoratului a fost declarată ilegală de Curtea de Apel București [1]. Au făcut recurs, procesul urmează să se reia la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Și asta nu e tot. Acum aflu, din prospectul de listare al Hidroelectrica că timp de 11 ani, compania statului nu a avut contract de concesiune perfect legal pentru operarea hidrocentralelor [2].
Mai mult, lipsa autorizațiilor de construire și a acordurilor de mediu este la ordinea zilei în practica Hidroelectrica. Un exemplu concret este proiectul derivației Surduc-Nehoiașu, a cărui autorizație de construire a fost anulată definitiv în instanță de către avocații Declic, în 2022. Ulterior, am inițiat un proces pentru demolarea barajului ilegal, proces ce se află pe rolul Tribunalului Cluj.
România are proceduri de infringement deschise pentru încălcarea directivelor europene de mediu. Îmi vine în minte exemplul cu proiectul Belareca – Cerna, care presupune devierea debitului râului Belareca, unul dintre cele mai valoroase din țară. Se încalcă atât Directiva Cadru privind Apa, cât și Convenția Europeană a Peisajului.
Având în vedere toate aceste aspecte, mă întreb cum poate fi considerată Hidroelectrica o companie de încredere, în care merită să investim? În primul rând, ar trebui să-și rezolve problemele de legalitate și credibilitate.
Din acest motiv, am adunat informațiile bine documentate într-un articol pe care l-am postat pe blogul Declic. Am observat că aceste detalii lipsesc din materialele de promovare care circulă în această perioadă. Astfel, problemele Hidroelectrica rămân necunoscute chiar și pentru investitorii care nu au avut timp să se documenteze temeinic.
Depinde de fiecare dintre noi să distribuim informațiile către cei apropiați și nu numai. Cred că merită să ne informăm corect despre riscurile asociate cu Hidroelectrica și să nu ne grăbim să cumpărăm acțiuni doar pe baza manipulării din campaniile de promovare.
Ca să ajungi la cât mai mulți dintre apropiații tăi, îți punem la dispoziție megafonul Declic. Este ușor de folosit. Apeși pe butonul de mai jos, iar apoi distribui simplu mesajul tău pe diverse canale de socializare.
Ți-am spus că Hidroelectrica se promovează masiv peste tot. Ca să avem șanse să contrabalansăm această influență, acum e momentul să ne implicăm. Dacă dăm mai departe veștile despre problemele Hidroelectrica, cei care vor să cumpere acțiuni vor avea o imagine corectă.
Durează câteva minute să te implici. Având în vedere ce ți-am scris, distribui și tu cunoscuților tăi motivele pentru care nu ar trebui să cumpere acțiuni la Hidroelectrica?
Pentru o informare echilibrată,
Denisa și echipa Declic
PS: Reclama pentru Hidroelectrica îmi aduce aminte de reclama la Fondul Național pentru Investiții (FNI). Mereu m-am gândit că oamenii ar fi trebuit preveniți la momentul respectiv să nu investească într-o schemă piramidală. La fel simt că se întâmplă și acum. Pe internet se alocă un spațiu generos pentru a vorbi doar în termeni favorabili despre Hidroelectrica, fără a menționa riscurile. Situația se poate echilibra doar dacă fiecare dintre noi distribuie cunoscuților săi motivele pentru care nu ar trebui să cumpere acțiuni la Hidroelectrica.
Note:
[1] justnews[.]ro, 3 martie 2023: Lovitură pentru Hidroelectrica: instanța de apel confirmă că procedura de selecție a membrilor Directoratului, derulată în 2019, a fost ilegală
[2] zf[.]ro, 23 iunie 2023: Dezvăluire din prospectul Hidroelectrica: timp de 11 ani compania statului nu a avut contract de concesiune perfect legal pentru operarea hidrocentralelor. Care ar putea fi consecinţele?