Stire 17 February 2023

Comisia Europeană a somat din nou România pentru că nu protejează copiii de abuzurile sexuale

Comunitatea Declic le cere parlamentarilor să voteze, de urgență, legea anti-viol [1] prin care actul sexual cu un minor mai mic de 16 ani este încadrat ca viol. Proiectul de lege a trecut deja de Comisii de aproape 13 săptămâni, însă parlamentarii refuză nejustificat să îl voteze în plen.

Acest proiect este acum la Camera Deputaților – for decizional – și ar fi putut fi votat încă de anul trecut, din decembrie. Cu toate acestea, parlamentarii au blocat legea și refuză s-o pună pe ordinea de zi în Plen. Îi cerem președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, să explice public această întârziere. 

Denisa Soare, campaigner Declic

De altfel, și din cauza acestei întârzieri, Comisia Europeană a somat România [2], la mijlocul acestei săptămâni, pe 16 februarie, pentru că întârzie să adopte modificările legislative necesare care ar proteja copiii de abuzatorii sexuali, așa cum impune legislația europeană. România riscă să fie trimisă în judecată dacă nu își îndeplinește obligațiile asumate față de UE.

Comisia Juridică din Camera Deputaților a avizat favorabil, pe 19 decembrie, proiectul legii care prevede că actul sexual cu un minor sub 16 ani este viol, dar care și înăsprește pedepsele pentru abuzurile sexuale.
Comunitatea Declic a declanșat și a urmărit pas cu pas întreaga dezbatere pe această temă. Mai mult, peste 100 de mii de români au semnat petiția prin care cer protejarea copiilor de abuzatorii sexuali.

Parlamentarii nu au nicio justificare pentru a întârzia o lege care protejează copiii împotriva prădătorilor sexuali. Ne întrebăm ce interese stau în spatele acestui refuz. Nu este în regulă să rămânem cu o legislație care îi favorizează pe agresori.

Denisa Soare, coordonatorul campaniei anti-viol a Comunității Declic

Petiția Comunității Declic, semnată de 109.384 cetățeni, poate fi consultată aici, iar întreaga campanie Declic la acest link.


 Note:
[1] Legea 457/2022 – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală
[2] Comisia Europeană – February infringements package