Blog 22 August 2025

Cu cărucioarele la Guvern: Părinții cresc copii, nu datorii

Cu cărucioarele la Guvern: Comunitatea Declic a depus la Guvern petiția semnată de 60 de mii de cetățeni „Susțineți natalitatea, nu o taxați”. Aceștia îi cer premierului să renunțe la taxarea noilor părinți. Membrii Declic au mers la sediul Executivului cu cărucioarele de copii și cu pancarte cu mesaje precum „Părinții cresc copii, nu datorii”.

Declic solicită premierului Ilie Bolojan reintroducerea scutirii de CASS pentru indemnizația de creștere a copilului și un dialog real cu părinții și societatea civilă, nu doar consultări de formă „la pachet” cu alte măsuri fiscale.

Premierul nu poate pretinde că sprijină natalitatea, în timp ce bagă mâna în buzunarele și așa afectate
ale părinților. Pentru o mamă, taxa de 10% CASS aplicată pe indemnizația deja plafonată înseamnă mai
puțini bani pentru scutece, lapte sau medicamente. Iar pentru o familie care se gândește dacă să aducă
pe lume un copil, chipul premierului anunțând o nouă taxă sigur nu e stimulent pentru natalitate”
, a
declarat Denisa Soare, coordonatoarea campaniei Declic.

Peste 127.000 de mame și tați aflați în concediu de creștere a copilului sau în concediu de acomodare
după adopție sunt afectați direct de această măsură.

Petiția poate fi citită și semnată aici