Cu remorca la Parlament

În săptămâna în care Rusia a invadat Ucraina, mă aflam în plină organizare a unui protest la Parlament. Urma să-i cerem lui Nelu Tătaru, președintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaților, să scoată de la sertar legea pentru depolitizarea spitalelor. Proiectul de lege aștepta deja de aproape 4 luni raportul Comisiei, dar Nelu Tătaru tot amâna să îl pună pe ordinea de zi.
Eram revoltată de nepăsarea lui Nelu Tătaru pentru o lege atât de necesară în România, care ar pune frână managerilor numiți politic la șefia spitalelor. Pregătisem deja remorca mobilă achiziționată din donațiile membrilor și membrelor Declic, cu un mesaj tăios pentru fostul ministru.
În același timp, situația din Ucraina devenea tot mai îngrijorătoare. Mă întrebam zilnic dacă să merg mai departe cu protestul sau să-l anulez.
În dimineața invaziei, am știut că ucrainenii vor avea nevoie de tot ajutorul nostru. Fără să mai stau pe gânduri, am anulat protestul și întreaga echipă Declic s-a implicat în acțiuni de solidaritate cu Ucraina.
Am manifestat în stradă împotriva invaziei rusești, am demarat campania pentru urgentarea aderării Ucrainei și Moldovei la UE și am cerut băncilor să le schimbe hrivne refugiaților. Am organizat cea mai mare campanie de strângere de fonduri din istoria Comunității Declic, în sprijinul celor din Ucraina.
La două luni distanță de la anularea protestului, legea depolitizării spitalelor (PLX 460/2021) se afla tot la sertar. Am verificat aproape zilnic ședințele Comisiei și vedeam că legea noastră nu se află pe agendă. Asta în timp ce, pe Facebook, doctorul-deputat promova intens hashtagul #TotulPentruSanatate, în postări pline de ipocrizie. Gândul că Nelu Tătaru vrea să ne îngroape legea în timp ce pozează ca salvator devenea tot mai insuportabil.
Mi-am dat seama că nu-l mai putem lăsa să ignore corupția generalizată din sistemul de sănătate și ceea ce-i cerem peste 23.500 de cetățeni. Adică limitarea interimatelor numite politic la 6 luni, timp în care spitalele să fie obligate să organizeze concursuri pentru angajarea de manageri profesioniști.
Pe 19 aprilie, pe o ploaie torențială, am scos remorca publicitară Declic și am înconjurat cu ea ore bune clădirea Parlamentului. În timp ce remorca se deplasa lent în traficul aglomerat, am văzut cum lumea citea curioasă din mașini mesajul nostru acid pentru Nelu Tătaru. Printre ei erau, cu siguranță, atât cetățeni revoltați de starea deplorabilă a sistemului medical, dar și parlamentari aflați în drum spre muncă. Am simțit că, exprimându-ne și în stradă revolta, suntem mai aproape de a ni se face dreptate.
În paralel, sute de membri și membre Declic i-au scris acestuia pe Facebook și i-au cerut să pună urgent pe ordinea de zi legea depolitizării spitalelor. M-am emoționat văzând cât de mulți și de uniți suntem cei care insistăm neobosit pentru stoparea corupției din spitale.
În timp ce-ți scriu acum, îmi amintesc și alte obstacole întâmpinate în această campanie. Cum senatorii PNL, PSD și UDMR s-au împotrivit încă de la început legii depolitizării spitalelor. Sau cum ne-am lovit de refuzul firmelor care dețin spații publicitare stradale pentru a mediatiza în offline mesajele noastre tranșante. Asta pentru că le este frică de repercusiuni politice.
În același timp, îmi aduc aminte cum membrii și membrele Declic, așa cum ești și tu, au găsit de fiecare dată resurse și energie să nu ne se dea bătuți. Fie că le-au scris în număr imens parlamentarilor sau au donat pentru achiziționarea remorcii publicitare Declic, au arătat că le pasă. Și, mai mult, că nu renunță la dreptul lor de a beneficia de un sistem de sănătate în care corupția să nu-și mai facă loc atât de ușor.
Din păcate, sistemele se schimbă greu. Așa a fost și când oamenii minunați din Comunitatea Declic s-au implicat neobosit pentru protejarea Roșiei Montane, în pofida numeroaselor piedici puse de politicieni. După ani de luptă, acum Roșia Montana se află în Patrimoniul Mondial UNESCO și reprezintă cea mai bună dovadă că perseverența cetățenilor dă roade.
În zilele următoare, noi, cei din echipa Declic, ne vom așeza la masă împreună și vom discuta despre toate campaniile active ale Comunității. Un moment mereu apăsător este cel în care ne uităm la banii strânși în pușculița Declic, pentru fiecare campanie în parte. Asta pentru că, de multe ori, vedem că nu avem suficiente resurse financiare să punem în practică idei și tactici ambițioase.
Cel mai mult ne ajută donațiile lunare, pentru că așa știm pe ce bani ne putem baza, lună de lună, în stabilirea strategiilor și acțiunilor viitoare. În calitate de donator recurent, primești lunar raportul în care vei afla cum au fost folosiți banii tăi. Iar noi vom continua să punem presiune pe politicieni precum Nelu Tătaru până când vor respecta dorința cetățenilor.
Pentru spitale conduse de profesioniști,
Anduța și echipa Declic