Email 18 November 2021

Deputații PSD și PNL nu vor ști ce i-a lovit

Managerii interimari, numiți politic, conduc spitalele de ani de zile. E rețeta dezastrului pentru spitale conduse prost și căpușate de bani publici. Peste 23.000 de membri Declic au cerut limitarea interimatelor la 6 luni iar asta s-a concretizat într-un proiect de lege.

Iar în curând, urmează să fie votată de către aleși, în Parlament. Doar că aceștia au pe ordinea de zi zeci de legi și rar vine cineva să le ceară socoteală pentru opțiunile lor.

Din păcate, semnalele din Parlament de până acum nu sunt deloc bune. Toți senatorii PSD și PNL s-au opus depolitizării spitalelor. Gabriela Firea, Adrian Streinu Cercel și alți 83 de senatori PSD-PNL vor, în unanimitate, ca spitalele să rămână controlate politic. Voturile lor au făcut ca legea să fie invalidată de Senat.

Din fericire, decizia finală nu este la senatori, ci la deputați. Mai întâi, legea va ajunge la Comisia de raport, în care majoritari sunt tot deputații celor 2 partide nou înfrățite, care s-au împotrivit până acum.

Riscul cel mai mare este să ne îngroape legea, dacă nu acționăm acum. Am pus la cale un plan chiar înainte de votul din Comisia de raport. Dar ca acesta să funcționeze, este nevoie de cât mai mulți dintre noi care să-l punem în aplicare.

Iată despre ce este vorba. Din cei 24 de membri ai Comisiei, 15 sunt de la PSD și PNL. Probabil că vor vota precum colegii lor, senatorii. Cu toții au impresia că sunt feriți de ochiul public. Și nici nu se așteaptă ca cineva să dea prea mare importanță dacă se vor opune depolitizării spitalelor.

Așa că le vom tulbura liniștea, le vom pune întrebări și le vom spune deputaților părerea noastră. Va fi ca și cum mii de oameni am merge în audiență la birourile lor parlamentare. Doar că nu fizic, ci online.

Pentru asta, ne vom folosi de un instrument de comunicare foarte eficient, pus la dispoziție de platforma online Facebook. Politicienii folosesc din plin această platformă, în special pentru a se lăuda electoratului cu realizările din mandat. Noi vom folosi platforma ca să-i interpelăm public, mii dintre noi, pe subiectul care ne preocupă.

Iată planul. Chiar astăzi, pe pagina de Facebook a Declic am publicat o postare în care i-am „etichetat” pe toți cei 15 deputați PSD și PNL care urmează să dea raport pe lege.

Datorită etichetării, fiecare deputat va primi o notificare de la Facebook cu întrebarea noastră. În primă fază, mai mult ca sigur ne vor ignora, sperând că nu se vor face valuri pe subiect.

Dar aici intervenim noi, oamenii care facem din Comunitatea Declic o forță civică. Adică tu, eu și cei peste 23.000 de membri Declic care vrem spitale conduse de manageri angajați pe merit.

Dacă fiecare dintre noi îi etichetăm, în comentariile din postarea Declic, nu vor ști ce i-a „lovit”. Vor vedea mii de notificări pe telefoanele lor, vor simți că suntem cu ochii pe ei și vor ști că nu vor putea să ne îngroape legea prea ușor.

Cum funcționează etichetarea și ce trebuie să faci tu? Sunt doar 4 pași și va dura doar 1 minut.

👉🏻Apasă pe butonul de mai jos, care te va duce la postarea Declic.
👉🏻Vezi în textul postării lista celor 15 deputați și alege cui vei scrie. Poți scrie unui singur deputat sau chiar tuturor.
👉🏻Mergi la secțiunea de comentarii și etichetează-i. Adică pune simbolul @ în fața numelui paginii deputatului ales.
👉🏻Întreabă-i și tu cum au de gând să voteze. Sau spune-le direct să voteze pentru legea depolitizării spitalelor.


De exemplu, poți scrie „Domnule @Dr. Nelu Tataru, legea Pl-x nr. 460/2021 pentru depolitizarea spitalelor așteaptă votul dumneavoastră. Vă solicit să susțineți limitarea interimatelor la 6 luni“.

Sau „Doamnă @Gratiela Gavrilescu, mii de cetățeni suntem cu ochii pe votul dumneavoastră privind legea pentru depolitizarea spitalelor, inițiată în urma petiției Declic. Votul dumneavoastră pe această lege va cântări greu în votul nostru la următoarele alegeri“.

Sau „Domnule @Alexandru Rafila, toți senatorii PSD și PNL au votat împotriva legii pentru depolitizarea spitalelor. Dumneavoastră cum aveți de gând să votați? Dacă veți face la fel precum colegii senatori, asta va însemna că susțineți corupția și numirile politice din spitale, în defavoarea angajării de manageri, prin concurs“.

Mesajul tău poate fi unul personal, cele de mai sus sunt doar câteva exemple. Important este să fim cât mai mulți cei care îi etichetăm, astfel încât paginile lor de Facebook să se umple de notificările noastre. Așa că, ce spui, le scrii și tu deputaților să nu se împotrivească legii depolitizării spitalelor?


Cu încredere,
Anduța și echipa Declic

P.S. Tacticile prin care punem reflectorul pe politicieni în momentele cheie funcționează când membrii Declic se implică. Așa am reușit să modificăm Codul Silvic, care permitea tăierile masive și jaful materialului lemnos din păduri. Le-am scris mii dintre noi politicienilor, am intervenit în comisii și am stat pe capul lor până când au făcut ce le-am cerut. Ca să se întâmple și acum la fel, scrie-le chiar acum deputaților din Comisia de raport și cere-le să susțină depolitizarea spitalelor.

Dacă nu ai apucat, poți semna aici petiția „Depolitizați spitalele, ACUM!