Victorie 29 April 2021

Despre tine, brățări electronice

Ana, campaignerul petiției Vrem brățări electronice pentru agresori ne face un rezumat al activității derulate mai bine de un an de zile pentru a obține o victorie:
În urmă cu câțiva ani, eram la o răscruce de drumuri. Se încheia prima mea relație de lungă durată cu un loc de muncă.

Înainte să-mi iau la revedere, un coleg mi-a dat un sfat. Mi-a zis să plec din țară, cât încă sunt tânără. Aici nu se va schimba nimic, m-a asigurat el. I-am zis mulțumesc. Însă în sinea mea m-am revoltat. În România nu se va schimba nimic dacă tot mai mulți vor alege să plece. În continuare soarta oamenilor simpli va fi neglijată de cei mai mulți dintre politicieni.

Ce am gândit atunci a fost o generalizare pripită. Pentru că abia de curând am înțeles care era, de fapt, motivul supărării mele. În rândurile care urmează ai să înțelegi la ce mă refer. Lectura va fi mai lungă ca de obicei. Îți recomand să-ți iei o pauză generoasă, să vezi câte am făcut împreună.

În urmă cu câteva zile am reușit să obținem adoptarea unei legi pe cât de neglijate, pe atât de importante. Agresorii domestici vor purta brățări electronice, pentru că am deblocat proiectul de lege. Victoria este a ta și a tuturor celor rămași pe baricade.

Campania Vrem brățări electronice pentru agresori a început în urmă cu un an. Am scris petiția după ce Irina a fost ucisă de soțul său, împotriva căruia avea ordin de protecție [1]. Bărbatul nu era la prima abatere. Încălcase ordinul de protecție de mai multe ori. De data aceasta, femeia a murit înjunghiată de agresor. A murit cu ordinul de protecție în mână. Pentru că în lipsa unui sistem de monitorizare pentru agresori, ordinele de protecție sunt doar niște hârtii.

Periodic, aceste crime îngrozitoare ajung la știri și produc multă emoție. Zici că parcă sunt trase la indigo. În mod asemănător, în 2018, Nicoleta a fost înjunghiată de soțul său, în grădinița în care lucra [2]. Și ea avea un ordin de protecție care în final nu i-a folosit.

În mod cinic, măsuri s-au luat doar după ce o tragedie ne-a îngrozit. După crima de la grădiniță, în legislație a fost introdus ordinul de protecție provizoriu, pe care polițiștii îl emit pe loc. Înainte dura și 33 de zile să obții un ordin de protecție de la judecătorie [3].

Odată cu ordinul de protecție provizoriu, guvernanții au promis că vor introduce și brățări electronice pentru agresori. Când am lansat campania, proiectul de lege intrase în circuitul legislativ și aștepta raportul comisiilor din Senat.

Pe 5 martie 2020 le-am cerut senatorilor să grăbească adoptarea proiectului. Ca să atragem atenția asupra pericolului la care sunt supuse victimele, eu și 6 membre Declic ne-am fotografiat în ipostaza de mai jos.

Poza a tot circulat pe internet până a ajuns să ilustreze fenomenul violenței domestice inclusiv din alte țări. Subiectul a primit multă atenție și proiectul a fost votat de Senat. Însă s-a blocat când a ajuns în Camera Deputaților. Lucru care a coincis și cu debutul pandemiei. Toate problemele care nu aveau legătură directă cu virusul au fost puse pe pauză.

Și cum o problemă deschide ușa altor probleme, cazurile de violență domestică au explodat. Pe tot globul, victimele se confruntau cu o nouă dramă. Erau închise în casă cu agresorul. Violența domestică a fost numită pandemia din umbră.

Apoi s-a întâmplat o ciudățenie. Un alt proiect de lege care reglementa monitorizarea electronică a făcut vâlvă în presă, după ce a fost votat de comisiile din Camera Deputaților. Acesta îi scăpa pe unii corupți de închisoare și le oferea posibilitatea unei pedepse mai blânde – prin monitorizarea electronică din confortul propriei case. Proiectul care îi avantaja pe corupți a fost ulterior respins.

Din cauză că cele două proiecte reglementau aceeași măsură și aveau aceeași inițiatoare, exista un risc major: inițiativa care le ajuta pe victime ar fi putut să fie respinsă. Așa că am explicat problema printr-un video scurt [4].

Zilele în carantină au continuat. Victimele au înroșit liniile telefonice ca să ceară ajutor în cazuri de abuz domestic. Dar amploarea fenomenului nu i-a impresionat pe Ion Mocioalcă și Nicușor Halici, președintele Comisiei de Apărare, respectiv al Comisiei Juridice, din Camera Deputaților. Ei au rămas fără reacție și după ce membrii Declic le-au scris peste 2.000 de mailuri, pentru a le cere să pună proiectul pe ordinea de zi.

Pentru că cei doi președinți nu au răspuns, le-am scris pe Facebook liderilor de partid. Dar Victor Ponta și Alfred Simionis s-au arătat la fel de nepăsători. A fost dezamăgitor să văd cum eforturile Comunității rămâneau iar și iar fără răspuns. Iar eu începeam să mă gândesc că poate fostul meu coleg avea dreptate când îmi spunea că în România nu se va schimba nimic.

Schimbarea parlamentarilor, în urma alegerilor, a fost o nouă ocazie să cerem ca proiectul să fie adoptat. Trecuse aproape un an de când așteptam raportul deputaților din comisii. Timp în care 72 de persoane au fost ucise în cazuri domestice.

Dar noi, la Declic, avem o regulă: când simți că vrei să renunți, mai încerci o dată. O nouă încercare a fost flashmobul Până când moartea și violența domestică ne vor despărți, organizat în martie. În cadrul acțiunii am agățat brățări de gardul intrării de la Camera Deputaților și am depus petiția la registratură.

Imaginea dramatică pe care am creat-o și-a îndeplinit scopul. Zeci de articole de presă au relatat evenimentul și au readus la lumină problema ordinelor de protecție încălcate. Atenția era acum pe deputații din Comisia Juridică. Iar liderii de partide parlamentare, președintele Camerei Deputaților și premierul au fost luați la întrebări în conferințe de presă sau pe holurile Parlamentului.

Apoi, s-a întâmplat un lucru cu adevărat bun. Inițiatorii legii au introdus noi amendamente la proiect pentru a-l debloca. Monitorizarea electronică se va aplica mai întâi în cazul ordinelor de protecție. Iar sistemul informatic trebuie să funcționeze începând cu martie 2022. Dată până la care, de la bugetul de stat trebuie alocați bani pentru sistemul informatic și brățări electronice.

Inițiatorii legii ne-au consultat și pe noi. Comunitatea Declic și organizațiile din Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor au trimis amendamente care să sporească protecția în cazul victimelor copii.

După aproape un an, proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a Comisiei Juridice. Imediat cum am aflat, i-am cerut președintelui Comisiei Juridice, Mihai Badea, să particip la ședința online, să le spun deputaților cât de activi au fost membrii Declic. Însă dezbaterea proiectului s-a amânat.

Riscam ca totul să fie iar lăsat pe altă dată, la nesfârșit. Însă aici a contat presiunea venită din partea Comunității. Din nou, membrii Declic au trimis peste 2.500 de emailuri către deputații din cele două comisii, ca aceștia să vină cu temele făcute.

Am cerut din nou să particip la ședința comisiilor. Dezbaterea s-a lungit atât de mult, încât s-a suprapus peste ședința de plen și n-am mai putut să iau cuvântul înainte de vot. Însă m-am consolat cu faptul că raportul favorabil a fost votat în unanimitate.

De aici a mai rămas un singur hop de trecut. Votul final în plenul Camerei Deputaților. Mă așteptam să fie favorabil, dar tot am avut emoții. Fiecare partid parlamentar a avut o intervenție de la tribună. S-a vorbit despre numărul ordinelor încălcate anual, despre violența domestică – „un fenomen ignorat de prea mult timp”, dar și despre nevoia de finanțare a măsurii. Eforturile Comunității Declic și ale organizațiilor care luptă pentru drepturile femeilor au fost recunoscute în plen și am fost felicitați. Apoi, proiectul a fost votat în unanimitate.

După 10 ani de la introducerea ordinului de protecție în legislație, s-a votat legea pentru brățări electronice pentru agresori. Nu te mint când îți spun că acum 10 ani nici n-aș fi îndrăznit să cred că o asemenea măsură va fi vreodată introdusă în România.

Dar lucrurile se schimbă. Problema cu schimbarea pe care ne-o dorim este că nu vine cu un simplu pocnet din degete.

În jurul meu văd oameni care renunță prea devreme. Poate pentru că pur și simplu au obosit. Sau poate că au trecut prin dezamăgiri de neimaginat. Deși pot să înțeleg de ce unii dintre noi facem asta, nu pot să nu simt ce simt.

Resemnarea este un dușman viclean. Credem că suferim mai puțin dacă nu ne mai pasă. Dar dacă fiecăruia îi pasă doar de sine, în final cu toții vom suferi mai mult.

Avem nevoie mai des de reușite precum cea pe care ți-am povestit-o mai sus. Pentru ca aceste victorii să devină mai dese, e nevoie să învățăm cu toții să ne implicăm mai mult. Și atunci când simțim că vrem să renunțăm, să luăm o pauză, dar să revenim cu și mai multă convingere.

Legea prin care agresorii vor fi monitorizați electronic n-ar fi devenit realitate fără munca depusă de organizațiile din Rețeaua pentru combaterea violenței împotriva femeilor. De ani de zile este așteptată această măsură.

Totuși, pe drumul către o protecție mai mare pentru victimele violenței domestice vor mai fi piedici. În 20 de zile de la primirea legii, președintele ar trebui să o promulge. Totuși, agresorii domestici care încalcă ordinele de restricție nu vor fi monitorizați instantaneu.

Mai sunt detalii pe care Guvernul trebuie să le stabilească. De exemplu, alocarea bugetară pentru investiția în sistem și dispozitive. După care, va fi nevoie de instruirea polițiștilor și a operatorilor care vor lucra cu noua lege.

Doar prin monitorizarea activității celor responsabili de funcționarea sistemului, Comunitatea Declic va ști când să intervină. La rectificarea bugetară trebuie să ne asigurăm că Guvernul va aloca banii pentru brățări și sistemul de monitorizare. Dar fără sprijinul tău, Declic nu-și va putea susține activitatea. Deci, nu vom putea presa instituțiile statului. Iar legea aceasta va fi încă o lege adoptată și uitată.


NOTĂ:
[1] O femeie a fost înjunghiată mortal de soțul ei, în Chitila, stirileprotv.ro
[2] Crima de la grădiniță, dor.ro
[3] Soluții împotriva violenței: ordinul de protecție, dor.ro
[4] https://www.facebook.com/watch/?v=2991794817713647


Află aici mai multe despre campania Vrem brățări electronice pentru infractori.