Emoția victoriei
Sunt una dintre cele mai norocoase activiste din România. Nu doar pentru că am făcut parte din cea mai mare campanie socială și de mediu din țara noastră, dar am trăit și emoția victoriei.
Acum Roșia Montană e sit UNESCO și nu un crater imens înconjurat de un lac de cianură. Totul a fost posibil pentru că legea a fost de partea noastră și mii de oameni au cerut respectarea drepturilor câștigate după Revoluție: dreptul la proprietate, la un mediu sănătos, la liberă exprimare și la protest.
A contat enorm și un alt drept al nostru, al tuturor, acela de a merge în instanță și a cere să ni se facă dreptate. Și, dacă e să privesc înapoi și să numesc ingredientul secret al luptei de salvare a Roșiei Montane, probabil acesta a fost. Mina nu s-a deschis niciodată pentru că niște ONG-uri s-au judecat cu statul român până au câștigat definitiv.
Roșia Montană nu e singurul exemplu care mă face să zâmbesc cu toată fața. Așa am oprit în 2019 o altă mină de aur cu cianuri. De data aceasta la Certej, tot în munții Apuseni.
Am aflat în al doisprezecelea ceas că o altă companie minieră obținuse primele autorizații necesare și începuse să construiască drumurile și platformele industriale. Nu mai era timp pentru o mobilizare extraordinară ca la Roșia Montană și nici pentru organizarea localnicilor într-un grup de inițiativă. Dar nu era totul pierdut. Mai aveam un as în mânecă: să mergem din nou în instanță, în fața judecătorilor. Și am câștigat și de această dată.
Anii au trecut și, de atunci, echipa noastră a reușit să oprească secarea râului Bâsca Mare sau să redeschidă dosarul 10 august. Victoriile în justiție au devenit tot mai dese, iar Comunitatea Declic a ajuns un adversar redutabil pentru orice mega proiect ilegal.
Doar că, la finalul anului trecut, vântul schimbării a început să bată în direcția greșită și mai multe proiecte de lege anti-ONG și-au propus să limiteze posibilitatea asociațiilor de a ataca acte administrative, inclusiv acorduri de mediu. Devenise clar, politicienii zilei și-au dorit să șteargă cu buretele șirul victoriilor societății civile din ultimii ani.
Doi dintre parlamentarii inițiatori, Daniel Fenechiu și Cristian Niculescu-Țâgârlaș, au depus o lege care ne-ar mai fi permis atacarea avizelor doar dacă îndeplineam o listă lunga de condiții. Au susținut, în expunerea de motive, că au propus actul normativ pentru „responsabilizarea organizaţiilor nonguvemamentale pentru acţiunile introduse în justiţie şi limitarea, pentru viitor, a numărului acţiunilor introduse cu rea-credinţă”.
Ba mai mult, aceștia au dat vina pe ONG-uri pentru că România nu are mai mulți kilometri de autostradă și au cerut să fie introdusă o garanție de 10.000 de euro pentru simpla posibilitate de a contesta un permis în instanță.
Mobilizarea societății civile a fost pe măsură: am lansat rapid o petiție care a ajuns în presa națională, am semnat scrisori deschise alături de sute de organizații și am luat parte la protestul din 4 martie din Piața Victoriei. Vezi mai sus o imagine de la acest protest.
Ne-am spus părerea într-un articol de opinie publicat de presa internațională [1] și ne-am prezentat în Parlament la dezbaterea organizată chiar de Daniel Fenechiu.
În fața vehemenței societății civile, Daniel Fenechiu și Cristian Niculescu-Țâgârlaș au retras proiectul de lege, unul dintre cele trei care planează, asemenea unui nor de furtună, asupra sectorului ONG din România. Fenechiu chiar a declarat că, în ceea ce îl privește, nu-și va mai asocia numele cu inițiative din zona ONG-urilor. Această victorie este a noastră, a tuturor!
Doar că, încă două proiecte legislative sunt în așteptare, în mâinile politicienilor. Primul așteaptă decizia președintelui Klaus Iohannis de a-l retrimite înapoi în Parlament pentru reexaminare. Iar al doilea, inițiat de Nicolae Ciucă și Lucian Bode, se pregătește să intre în procedura parlamentară.
Dacă ar fi votat, acesta din urmă ar permite organelor de forță să utilizeze interceptările și ofițerii sub acoperire pentru arestarea protestatarilor. Textul legislativ are definiții vagi și ar putea permite acuzații și condamnări pentru acțiuni minore, cum ar fi o confruntare verbală cu un parlamentar. Nu e exagerat să spun că, dacă aș scanda în față lui Ciucă: Eu sunt Ciucă Militarul/ Pensia mi-o car cu carul/ Voi munciți de vă spetiți/ Pensia să mi-o plătiți, aș putea fi trimisă în judecată pentru defăimare și aș risca până la 7 ani de închisoare.
Așa că te invit să ne mobilizăm din nou și să semnăm petiția prin care cerem ca dreptul nostru la protest să nu fie restricționat prin modificări ale legislației penale. 19.000 dintre noi au semnat-o deja, dar pentru a câștiga din nou, trebuie să fim mult mai mulți semnatari.
Uniți câștigăm,
Roxana și echipa Declic
PS: În 2013 am fost printre sutele de mii de români care au ieșit în stradă, scandând „Uniți salvăm Roșia Montană!” și, datorită faptului că legea a fost de partea noastră, am reușit. Această victorie ne-a dat speranță și încredere pentru a ne imagina un viitor mai bun aici, în România. A fost revoluția generației noastre. Totuși, iată că suntem în pericol să fim cenzurați și marginalizați. E timpul să ne unim forțele, din nou, semnând petiția prin care cerem ca dreptul la protest, câștigat la Revoluție, să fie respectat.
Note:
[1] Euractiv[.]ro: Embracing the Orbán playbook: Romania’s illiberal turn and assault on civil society
