Stire 23 September 2026

Explicit de la Declic. Cine e șeful sistemului?

De peste un an, președintele Nicușor Dan tot promite că va propune noi șefi civili la conducerea serviciilor secrete. Mai nou, președintele susține că o conducere civilă nici măcar nu ar schimba mare lucru.

În noul episod din seria Explicit de la Declic arătăm de ce este periculos să lăsăm instituțiile de forță să funcționeze fără niciun fel de control democratic. Explicăm pe înțelesul tuturor cum ne afectează direct această situație și de ce controlul civil este o regulă obligatorie într-o țară liberă.

Dacă acest video lămuritor va fi distribuit, tot mai mulți oameni vor înțelege care este miza numirilor la servicii și vor crește presiunea publică. Așa s-a întâmplat după ce am lansat un alt episod din seria Explicit și care s-a viralizat. Proiectul de lege criticat în videoclipul Declic a primit deja mai multe avize negative în Camera Deputaților.

Putem schimba lucrurile și de această dată. E simplu ce ai de făcut. Deschide link-ul de pe mobil, vezi noul Explicit de la Declic și dă Hype!

Funcția Hype sparge algoritmul YouTube și propulsează clipurile canalelor mai mici direct în fața altor zeci de mii de oameni la care altfel nu am fi ajuns. Pe YouTube, Hype apare tradus ca „Susținere”. Nu este însă o donație, un abonament și nu costă absolut nimic. Nu vi se cer date de card și nu se retrage nicio sumă.

Este, practic, un fel de vot gratuit pe care îl puteți da unui videoclip care vă place. Cu cât un clip primește mai multe Hype-uri, cu atât YouTube îi poate crește vizibilitatea și îl poate arăta unor oameni care altfel poate nu ar ajunge la el.

Pe telefon, dacă nu îl vedeți direct, căutați opțiunea „Susținere” în meniul cu cele trei puncte (…) al videoclipului.

Fiecare utilizator are 3 Hype-uri disponibile pe săptămână, iar dacă vreți să ajutați conținutul Declic, ne ajută enorm să le folosiți.

Pe scurt: „Susținere” = Hype = un vot gratuit pentru ca videoclipul să ajungă mai departe.

Petiția Declic poate fi consultată și semnată la următorul link.