Blog 15 November 2022

Au dat vina pe femei

M-am întristat când am citit comentariile oamenilor care au refuzat să semneze petiția Declic privind un program național de screening pentru cancer mamar. Au dat vina pe femei, că e vina lor că fac cancer, pentru că nu se duc din timp la medic.

Apoi m-am înfuriat când l-am ascultat pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la o conferință. Cu un tupeu la care nu m-aș fi gândit, a declarat că „un screening de succes” ar fi o problemă, pentru că ar arăta cât de multe cazuri avem.

Eu înțeleg că, pentru Ministerul Sănătății, cea mai bună strategie este să țină cancerul sub preș. Așa cum a făcut și până acum.

În România s-a ajuns ca, la fiecare 3 ore, o femeie să moară din cauza cancerului depistat prea târziu. Și asta pentru că autoritățile au tărăgănat cât au putut implementarea unui program național de screening.

Nu este vina acestor femei că ajung târziu la medic. Este vina autorităților, că le ignoră.

Iar fără presiune din partea societății civile, mă aștept ca ministrul Sănătății să nu implementeze nici măcar în 2023 un program național de screening la sân. Din contră, opinii ca cele de care ți-am scris mai sus îl vor încuraja să mai tragă de timp.

Mă gândesc, totuși, că cei care au refuzat să semneze petiția nu știu cât de costisitor este să faci o mamografie bilaterală. Nu orice femei își permit să plătească 600-700 de lei pentru o investigație. Iar cu bilet de trimitere, lista de așteptare se întinde luni de zile. Centrele unde se fac gratuit astfel de investigații sunt puține.

Dar, suntem peste 16.000 de membri în Comunitatea Declic care am semnat petiția. Ne-am gândit la cele mai importante femei din viața noastră și am înțeles că este vital să le fim alături. Căci această campanie nu este numai despre sănătate. Este și despre solidaritate.

Suntem mulți semnatari, dar nu suficienți pentru a-l convinge pe ministrul Rafila să ne dea ascultare. Autoritățile vor simți presiunea noastră abia când vom reuși să strângem mult mai multe semnături. Cum ar fi, 50.000.

Te rog, Olga, să te implici în continuare în această campanie și să trimiți petiția și cunoscuților tăi s-o semneze. Doar așa avem șanse să triplăm numărul de semnături. Abia atunci vom avea o șansă ca ministrul să nu mai încerce să îngroape șansele unui „screening de succes”.

Este atât de simplu să distribui petiția. Tot ce trebuie să faci este să apeși butonul de mai jos și să alegi canalul de comunicare care ți se potrivește: Whatsapp, Facebook, Telegram sau email. În doar câteva secunde, mesajul tău va ajunge la cunoscuți.

Ideal ar fi să apeși butonul acum. Mai târziu este posibil să uiți. Iar cunoscuții tăi vor începe, în curând, să fie cu gândul la sărbătorile de iarnă. Și poate se vor implica mai puțin în susținerea unui program de luptă cu cancerul.

Solidaritatea este cea mai puternică trăsătură a unei Comunități. O încheagă și o întărește. De aceea, cred că putem reuși, împreună, să convingem un ministru să facă o prioritate din programul național de screening.

Dar, ca asta să se întâmple, este important ca tu să distribui chiar acum petiția.

Rămânem solidari,
Denisa și echipa Declic

PS: Cu multă perseverență și zeci de mii de oameni uniți, am reușit să convingem un premier să nu boicoteze șansele Roșiei Montane de a intra în UNESCO. Așa am văzut că, în fața presiunii publice, autoritățile ne ascultă.

Hai să-l convingem și pe ministrul Sănătății să facă o prioritate din implementarea programului de screening pentru cancer mamar. Distribuie petiția, te rog, tuturor cunoscuților tăi.