Blog 4 December 2020

M-am îmbolnăvit la Ministerul Sănătății

Am mers săptămâna trecută la Ministerul Sănătății pentru a depune petiția „Raportați infecțiile intraspitalicești!” și ne-am îmbolnăvit de supărare când ministrul Sănătății a refuzat să ne primească. Îi cerusem o audiență lui Nelu Tătaru (ministru al Sănătății) pentru a discuta despre infecțiile ucigașe din spitalele românești.

Chiar dacă audiența nu a mai avut loc, am recreat, totuși, o scenă sumbră de spital românesc, chiar în fața Ministerului. Am putut face acest lucru datorită donațiilor a 198 de membri Declic. Ne-am dorit cu această acțiune ca Nelu Tătaru și alți angajați din minister să vadă patul de spital pe care stă întins un pacient „mort”, vegheat de bacterii și având cauza morții „necunoscută”. Speranța noastră a fost că această imagine îl va emoționa pe ministru.

Cum Nelu Tătaru nu s-a obosit să coboare din birou să ne asculte, am stat mult de vorbă cu jurnaliștii veniți la acțiune. Mesajul nostru a fost preluat de mass-media, iar filmul transmis în direct pe Facebook a fost vizionat de peste 25 000 de oameni.


Ne-am gândit și dacă nu cumva este de înțeles refuzul ministrului de a ne întâlni. Acest refuz a fost motivat de pandemie. Știm că politicienii, atunci când nu vor să dea ochii cu reprezentanți ai societății civile, inventează tot felul de scuze și motive. Cunoaștem și noi contextul pandemiei, dar nu putem să nu ne gândim că întâlnirea ar fi putut să se întâmple și online, fără niciun fel de risc medical. Sau am fi putut avea o întrevedere scurtă în fața instituției, în aer liber, cu respectarea distanței și cu măști purtate corect de toată lumea.

În noaptea de dinaintea acțiunii din fața Ministerului Sănătății, am recitit o mare parte dintre mesajele scrise de membrii Declic la semnarea petiției. Este incredibil cât de mulți dintre noi ne-am lovit de infecțiile din spitale și cât de dramatică poate fi o astfel de experiență. Este de neacceptat ca autoritățile să continue să închidă ochii și să nu înceapă să acționeze în interesul pacienților.

Chiar dacă nu au dorit să se întâlnească cu noi de această dată, reprezentanții Ministerului Sănătății nu vor putea evita la nesfârșit să-și asume responsabilitatea. Mai ales dacă nici noi, societatea civilă, nu vom renunța să le cerem încontinuu să ia măsuri concrete privind infecțiile nosocomiale.

Prin perseverență și acțiuni constante, vizibile, creative și de impact îl putem determina pe ministrul Sănătății să prioritizeze pe agenda sa de lucru solicitările noastre. Acțiuni precum cea de săptămâna trecută reprezintă doar un prim pas. Există multe alte tactici pe care le putem folosi, până când autoritățile nu vor mai putea să se tot ascundă de noi.

La finalul lunii decembrie, conform prevederilor legale, trebuie să primim un răspuns oficial la petiția depusă. Atitudinea de până acum a celor din Ministerul Sănătății nu ne face să fim optimiști că va fi un răspuns mulțumitor. Așa că va trebui să insistăm. Iar ministrul Sănătății va trebui să înțeleagă că nu vom renunța să ne cerem dreptul la sănătate și siguranță în spitale.

În toate campaniile Declic câștigate până acum, ce a contat a fost perseverența noastră, a celor ce am semnat petiții, am scris autorităților sau am donat pentru materiale de campanie. Așa am obținut victorii în campaniile privind furtul pădurilor, așa s-a votat în Parlament legea adopțiilor, așa am zădărnicit planurile celor cu proiecte miniere sau cu intenții de distrugere a râurilor.

Tot ce face Declic se bazează pe susținerea financiară a membrilor comunității. Datorită donațiilor, de data aceasta am avut cu ce plăti transportul unui pat de spital împrumutat, factura de printuri și bannere, onorariul fotografului, al cameramanului și ceaiul fierbinte pentru „pacientul decedat” care a stat nemișcat în frig mai bine de o oră.

Dar cel mai mult ne ajută donațiile lunare, deoarece ele ne permit să derulăm campanii pe termen mai lung. Atunci când știm pe ce fonduri putem conta lunar, ne putem concentra întreaga atenție pe planificarea, pregătirea și execuția tacticilor de campanie. Îți mulțumim pentru donațiile recurente și pentru că ne ești alături!

P.S. regăsești aici și un scurt video de le evenimentul de la Ministerul Sănătății. Te invităm să-l vizionezi și să-l dai mai departe cunoscuților tăi.