LEGITIMAREA! “Demonstrație neautorizată” la Ministerul Mediului

Săptămâna trecută am fost la București să înmânăm doamnei Cristiana Pașca Palmer cele peste 50.000 de semnături ale comunității de-clic împreună cu mesajul nostru comun: “Nu vrem microhidrocentrale pe râul NERA!”

Campania a fost inițiată în luna februarie a acestui an de biologul Călin Dejeu.  Timp de mai bine de 6 luni, campaignerii de-clic împreună cu inițiatorul petiției și membrii comunității, am monitorizat atent situația de pe râul Nera. Împreună am trimis emailuri la minister, am sunat pentru răspunsuri, ba chiar, când lucrurile păreau să nu se rezolve, l-am contactat direct pe secretarul de stat pe Biodiversitate.

Ca parte a acestei campanii am hotărât să înmânăm semnăturile strânse, să arătăm ministerului că suntem mulți, suntem interesați de subiect și că nu o să ne lăsăm până când autoritățile nu vor renunța la construcția celor două microhidrocentrale pe Nera.

Cu o seară înainte de marele eveniment, noi, cei 4 campaigneri care locuim în Cluj-Napoca ne-am pornit către București – Roxana și Luminița, care lucrează pe campania #stopCETA și #fărăcianură, Tudor și Raluca care lucrează la #boicotSchweighofer și #SOSNera. În București ne-am întâlnit cu colega noastră Claudia, care se ocupă de campaniile inițiate de membri pe campaniamea.de-clic.ro

Am povestit întreaga seară despre cum va fi înmânarea de semnături la minister. Am sperat să o găsim pe doamna ministru Cristiana Pașca Palmer la minister, de aceea ne-am hotărât să fim acolo a doua zi dis de dimineață, la ora 8, să o așteptăm să intre la serviciu.

Miercuri, 28 septembrie 2016, ziua înmânării semnăturilor:

Ora 8:05

Ajungem în fața Ministerului Mediului unde ne așteptau deja membri de-clic care au răspuns apelului lansat pe email de a participa la înmânarea semnăturilor și presa. Deschidem lista de semnături, fiecare apucă de o parte și o întindem, cu toți cei 15 metri ai ei, în fața ministerului. Un funcționar iese nervos la noi: Să nu îmi blocați accesul! Mergeți mai încolo! Aici intră oameni, vă rog să nu blocați accesul!

Într-adevăr oamenii ministerului treceau pe lângă noi, mulți fără să ne bage în seamnă. Noi am continuat să o așteptăm pe doamna ministru. Am povestit cu oamenii care veniseră să dea o mână de ajutor la înmânarea rolei de semnături. Am povestit și cu presa. Reporterii de la “România te iubesc” se arătau sceptici la ideea că va apărea doamna Pașca-Palmer. Pentru materialul pe care îl realizează acum, cu privire la microhidrocentrale, așteaptă o declarație de la ea de peste 3 luni. Însă ministra e de negăsit.

Din când în când portarul mai iese la noi să ne spună să ne mutăm mai încolo că blocăm accesul în instituție.

15 minute mai târziu apare și jandarmeria.

Ora 08:20

– O să vă rog să strângeți bannerul ăsta. E o demonstrație neautorizată și e posibil să primiți amendă. îmi spune jandarmul șef. Îmi dau seama că e un șef mai mic… șefuț… după felul cum îl urmează ceilalți jandarmi.

– Nu e banner, îi spun. E un document oficial care conține peste 50.000 de semnături și pe care îl vom lăsa imediat la registratură.

Jandarmul șef se uită încurcat la mine.

– Vă rog să îmi dați un buletin.

– Dar de ce tocmai eu?  întreb

– Pentru că țineți de banner, iar asta e o demnostrație neautorizată. Aveți aprobare pentru asta? Ați anunțat pe cineva de la primărie? Dați-mi un buletin.

– Sigur, vă dau un buletin, dar vă rog să vă legitimați și dumneavoastră.

El îmi flutură o legitimație prin față pe care nu am voie să o ating. În schimb, eu îi dau buletinul de pe care îmi salvează cu atenție CNP-ul. În timp ce îmi înapoiază buletinul îmi zice pe ton hotărât: Și o să vreau și buletinele tuturor celor care țin de banner.

Ora 08:45

Jandarmii devin deja nerăbdători și încearcă să ne ușuiască cât mai repede din fața ministerului. Le spunem că nu putem pleca până nu lăsăm documentul la registratură, însă registratura deschide abia de la 9.

– Bine, haideți că vă anunț când vine doamna de la registratură, zice unul dintre ei. Vin eu personal afară să vă spun. 

Face stânga împrejur și intră înapoi în minister.

Ora 08:55

Jandarmul se apropie de noi cu o figură serioasă, aproape conspirativă. Ne facem ciorchine în jurul lui.

– Uite, am vorbit înăuntru… puteți să intrați. Dar maxim 10 persoane… Să vă pregătiți buletinele. Și fără camere de filmat sau aparate. Vă duc eu pe la intrarea din spate. Haideți cu mine să așteptăm în spate.

– A venit doamna de la registratură?  întreabă colega mea, Roxana

– Încă nu, zice jandarmul, dar o așteptăm în spate.

– Dacă nu vă supărați, preferăm să așteptăm în față. Poate totuși o să apară și doamna ministru.

Jandarmul dă neputincios din umeri și se întoarce înapoi în minister, probabil pentru noi ordine.

(Dialogul de mai sus s-ar traduce astfel: Cetățenii sunt primiți într-o instituție publică doar în număr limitat, doar escortați de jandarmi și doar pe ‘ușa din dos’.)

Ora 09:10

Pornim câteva persoane în șir indian, după jandarm, spre ‘intrarea din spate’ a ministerului. Până ajungem la ușă mai suntem 4 persoane escortate de 2 jandarmi. Culmea este că nu apucăm să intrăm la registratură, căci doamna ne așteaptă la ușă, deja pregătită cu registrul într-o mână și pixul în alta.

Un nene rotofei se panichează la vederea unui aparat foto și începe să urle: Domnule, v-am zis fără poze! Dar chiar așa! Ce, ne credeți proști, credeți că nu ne dăm seama…

Toți cei din minister sunt tensionați și nervoși. Primim rapid număr de înregistrate și lăsăm rola de semnături în grija ministerului, apoi plecăm către casă. Totul se termină brusc, iar eu rămân cu senzația unui gol în stomac. Îmi încleștez mâinile să nu se vadă că tremur de indignare.

Pe drumul înapoi spre casă niciunul dintre noi nu îndrăznește să vorbească, dar simt că aceeași întrebare ne apasă pe toți: Ce va face în continuare atât de neprimitorul Minister al Mediului? 

În ziua următoare Ministerul Mediului se pronunță public despre situația pe Nera: “în urma analizei unei solicitări privind închirierea unor perimetre pe albia râului Nera […] s-a decis, în unanimitate, că nu este oportună scoaterea la licitație a acestor perimetre.”

În loc de concluzie:

Sistemul continuă să intimideze oamenii pe care ar trebui să-i protejeze și să-i reprezinte. Dar vreau să cred că încă există speranță pentru România. Cazul Nera demonstrează că DOAR prin presiune publică putem produce în societate schimbările pe care ni le dorim. Iar acest lucru ne mobilizează pe mai departe, să facem lucrurile bine și cu rezultate! 🙂 

Cu hotărâre,  de la București,

Raluca Veștemeanu, campaigner