Mafie, păduri și alerte satelitare

Te rugăm să privești fotografia de mai sus. E de la Marșul pentru păduri, de acum un an. Am ieșit în stradă 5.000 de oameni și am cerut Guvernului proaspăt instalat măsuri urgente pentru salvarea pădurilor.
Imediat după marș, Ministerul Mediului și-a asumat TOATE revendicările noastre. Printre acestea, și realizarea, în maximum un an, a unui sistem public de alertare satelitară care să semnaleze când există tăieri de pădure în zone neautorizate.
Din păcate, se pare că o promisiune făcută către 5.000 de oameni e ușor de uitat. Anul a trecut, dar cei din Guvern nu au făcut nici măcar primul pas pentru realizarea sistemului de alertare, adică lansarea licitației pentru cumpărarea de hărți satelitare.
Nouă ne este tot mai clar că și acest Guvern ia măsuri doar atunci când dă laptele în foc. Adică doar atunci când cetățenii care cer ceva sunt atât de mulți, încât numărul lor poate da peste cap planurile electorale.
5.000 de oameni care le-au cerut guvernanților monitorizarea pădurilor din satelit nu i-au convins să își țină promisiunea. Dar dacă vom fi 50.000 care le cer asta, sunt mult mai mari șansele să îi mișcăm. Mai ales cu alegerile care bat la ușă, o promisiune nerespectată poate însemna pierderea a zeci de mii de voturi.
Acest Guvern mai are mai puțin de o lună pentru a-și ține promisiunea făcută acum un an. Așa că am lansat o petiție prin care le cerem să onoreze acea promisiune și să lanseze licitația pentru achiziționarea de imagini satelitare.
Dar vom avea succes doar dacă vom fi zeci de mii de semnatari ai acestei petiții. Și vom fi, cu condiția ca fiecare membru Declic căruia îi pasă de păduri să se implice și să semneze petiția. Adică și tu.
Durează mai puțin de un minut să semnezi petiția. Fă-o acum și cere-le guvernanților să nu mai amâne realizarea sistemului de monitorizare a tăierilor ilegale cu ajutorul satelitului.
Suntem contratimp, Guvernul care ne-a promis alertele satelitare mai e la putere doar câteva săptămâni. Deci nu avem luni de zile pentru a crește numărul semnăturilor, trebuie să o facem extrem de rapid.
Ne-am propus să le trimitem petiția imediat ce ajungem la 10.000 de semnături. Apoi să le mai trimitem o înștiințare, când trecem de 20.000. Vom reuși doar dacă-i facem să înțeleagă un raționament extrem de simplu. Fiecare zi în care cerința noastră nu este o prioritate crește numărul celor nemulțumiți de Guvernul PNL care nu își ține promisiunile.
Avem motive să fim optimiști că această tactică de campanie funcționează. De curând am convins parlamentarii să voteze legea adopțiilor care era blocată în Parlament de peste 2 ani. Doar 3 săptămâni le-au trebuit deputaților să dezbată și să voteze legea. 3 săptămâni și peste 25.000 de oameni care le-au cerut asta printr-o petiție Declic.
Te implici și tu pentru a convinge Guvernul să își țină promisiunea de a realiza, în acest mandat, sistemul public de monitorizare a pădurilor cu ajutorul sateliților?
Fiecare zi care trece fără monitorizarea satelitară a tăierilor ilegale e un serviciu făcut mafiei pădurilor. Și uneori trec luni de zile până când o despădurire ilegală e descoperită de organele de control. Suficient pentru ca hoții să șteargă urma lemnului furat. Dar, dacă vom convinge Guvernul să realizeze alertele satelitare, descoperirea activității hoților de lemn s-ar putea face chiar în aceeași zi. Se va întâmpla asta numai dacă te implici și tu și semnezi petiția.
În iunie am obținut o foarte importantă victorie pentru păduri. Am cerut ministrului Mediului să includă într-o hotărâre de Guvern că alertele satelitare vor fi publice, în momentul în care sistemul va fi funcțional. Ne-a ascultat. Din păcate, avem transparență garantată de lege, dar nu avem încă alerte satelitare. Cere-i și tu Guvernului să nu se oprească la jumătatea drumului și să realizeze sistemul de monitorizare satelitară a tăierilor ilegale.
Vezi mai multe informații despre campania „Cerem Guvernului monitorizarea satelitară a tăierilor ilegale”