Exportul paralel de medicamente: cum continuăm
În 18 mai, președintele a promulgat legea exportului paralel de medicamente. În aceeași zi, bilanțul copiilor morți de rujeolă din ultimele 10 luni se ridica la 26, iar două județe se aflau fără niciun vaccin de rujeolă în stoc. [1]

În 18 mai, președintele a promulgat legea exportului paralel de medicamente. În aceeași zi, bilanțul copiilor morți de rujeolă din ultimele 10 luni se ridica la 26, iar două județe se aflau fără niciun vaccin de rujeolă în stoc. [1]
Împreună cu comunitatea de-clic ne-am mobilizat în încercarea de a-l convinge pe președintele Iohannis să întoarcă în Parlament legea exportului paralel. Nu a făcut-o, deși sute dintre noi i-am scris despre asta. Este un eșec de moment, dar – mai mult decât atât – este prilejul să strângem rândurile. Trebuie să vedem, împreună, cum continuăm și care ne sunt nouă, comunității de-clic, prioritățile.
Spune-ne ce măsuri, ce inițiative, ce legi crezi că sunt absolut necesare în acest moment în domeniul sănătății pentru ca interesul cetățenilor să fie prioritar! Inițiază propria campanie pe de-clic, unde va beneficia de tot sprijinul comunității:
Nu ne luptăm doar cu indiferența, nepriceperea sau dublul standard al politicienilor, ci și cu interesele comerciale ale unor mari companii. Asta nu ne sperie, ne motivează și mai tare, pentru că pentru noi, oamenii de rând, medicamentele înseamnă viață și speranță.
Speranță are și Paula Rusu, jurnalist și fost pacient diagnosticat cu tuberculoză, care a inițiat o campanie pe de-clic și cere deputaților să deblocheze legea tuberculozei. În fiecare zi 3 români mor din cauza tuberculozei, iar 12 mii de români se îmbolnăvesc anual. E cazul să vorbim despre asta!
Cu gândul la prețurile prohibitive ale multor tipuri de investigații sau tratamente medicale, Robert Șerban cere ca investigațiile RMN să fie gratuite. Prea mulți dintre pacienții care necesită astfel de analize nu și le pot permite. Pentru un diagnostic corect, RMN-ul este vital, la propriu.
Așa cum Paula și Robert se concentrează pe anumite subiecte relevante pentru ei (dar nu numai!), suntem siguri că printre cei care ați semnat pentru accesul la medicamente vom găsi idei pentru o societate mai sănătoasă, la propriu și la figurat.
Vă invităm să susțineți cele două inițiative enumerate mai sus sau să porniți propria campanie pentru rezolvarea problemelor de sănătate ale sistemului medical românesc.
________
NOTE:
[1] http://stiri.de-clic.ro/26-morti-rujeola