Victorie 5 September 2019

Monument istoric în paragină. Primul pas spre salvare!

Clara Arustei s-a zbătut ani de zile pentru a convinge autoritățile să prețuiescă istoria Bucureștiului și istoria culturală a României. I-a fost mai ușor cu Ambasade străine, dar nu s-a lăsat.

Am luat legătura cu ea când a lansat petiția, aflând astfel cât de ocupată a fost în ultimii ani și tot ce a încercat să facă pentru a-și proteja casa.

Petiția ei, „Casa Victor Eftimiu/Cezar Ivanescu – monument istoric, nu paragină!”, poate fi citită aici:
https://campaniamea.declic.ro/petitions/scrisoare-deschisa-pentru-salvarea-casei-victor-eftimiu-cezar-ivanescu

Ea a avut 512 susținători, însă alături de ei s-au aliat cu Clara asociații de arhitecți, Ambasade, oameni de cultură și personalități din România.

Sunt Clara Aruștei, proprietar al imobilului situat în strada Silvestru nr. 50, Sector 2 București. Prin această petiție solicit Ministrului Culturii și PMB încadrarea acestui imobil ca monument istoric și protejarea în regim de urgență a acestei case.
Casa se află în iminentul risc de a fi iremediabil afectată de construcția unui bloc chiar în imediata apropiere. În București aceasta este o practică curentă. Nu putem să lăsam însă trecutul să fie șters de pe fața capitalei fără a lupta pentru el.”

De ce este casa un monument istoric?

1. Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui VICTOR EFTIMIU(1889-1972, aromân născut în Korcea, Albania). Acesta este o personalitate marcantă a culturii românești, acade­mician, dramaturg, tradu­cător, ­director al Teatrului Național din Cluj, ­director al Teatrului Național din București și director general al teatrelor din România, președinte al Societății Scriitorilor Români.
2. Anul acesta se înplinesc și 10 ani de la moartea lui CEZAR IVĂNESCU (1941–2008), poet, scriitor, eseist, traducător, director al Editurii Junimea, comandor al Ordinului Steaua României, cetățean de onoare al orașelor Bârlad și Botoșani, deținător al celor mai importante premii de poezie care se acordă în România. Cezar Ivănescu este apreciat de critica literară ca fiind: „O adevărată voce de mare poet” (Marin Preda, 1975), „poeta magnus” (Petru Creția, 1990), „cel mai mare poet român, poate, de la Eminescu încoace” (2008).

De ce e important?

În 2018, România și-a propus să dedice mai multă atenție istoriei sale, odată cu Anul European al Patrimoniului Cultural și centenarul. Însă practic acest lucru nu se observă deloc.
„La confluența dintre trecut și viitor”, cum se dorește a fi sloganul, nu găsim decât clădiri istorice în paragină și dezinteresul autorităților.

Suntem norocoși să fi avut un trecut îndelungat, să fim binecuvântați cu personalități marcante și cu arhitectură impresionantă. Bucureștiul însă pare a fi al nimănui. Autoritățile așteaptă răbdătoare ca toată cultura să dispară pentru a împânzi orașul cu blocuri profitabile. Ca bucureșteancă, însă, mi se strânge inima când trec pe lângă clădiri în paragină a căror uși metalice, structuri impresionante și ornamente detaliate ascund o istorie epatantă.

Într-o astfel de condiție se află și clădirea de pe Silvestru nr. 50, pe care o dețin. Cu resurse puține dar mult interes am descoperit o istorie în două etape a casei. Pe de o parte sunt memoriile unui distins om de cultură, Victor Eftimiu, sărbătorit atât în România cât și în Albania unde a obținut cel mai distins ordin cultural „Naim Frasferi”.

Pe de altă parte este istoria mai recentă a poetului Cezar Ivănescu în a cărui arhivă se găsesc manuscrise, scrisori, diplome, medalii, distincții și documente importante pentru cultura română și pentru istoria ­literaturii române. Am descoperit corespondența sa cu Mircea ­Eliade, Constantin Noica și Marin Preda.

Imobilul este important și pentru valoarea arhitecturală dată de vechimea clădirii și de atributele constructive ale secolului XIX: elemente deco­rative, coloane, pictură murală. De asemenea, în interiorul acestor pereți au fost organizate numeroase evenimente culturale precum și evenimente semnificative pentru istoria comunității aromâne din afara granițelor țării, constituind o mărturie a modului în care aceștia s-au integrat și au contribuit la realizarea României Mari și la păstrarea diver­si­tății patrimoniului nostru cultural, mărind sentimentul de apartenență la un spațiu european comun.

Dorim să ne plimbăm printr-un oraș care își prețuiește trecutul, a cărei case au pus temeliile culturii moderne? Sau dorim să ne plimbăm printre clădiri S+P+3E?