Blog 16 May 2023

Ne vedem la Curtea de Apel Cluj

Vineri, 19 mai, de la ora 11:00, vom merge la Curtea de Apel Cluj (în Piața Ștefan cel Mare, Nr. 1), pentru a înregistra o acțiune prin care atacăm ultima hotărâre de Guvern privind salariul minim. Vrem să aducem discuțiile despre salariul minim pe agenda publică, așa că vom invita și presa. Hai și tu în semn de solidaritate cu cei peste 1 milion de angajați din România, care câștigă salariul minim!

În spatele acestei lupte pentru salarii mai bune se află o poveste personală. Cu câțiva ani în urmă, am aflat că unii dintre colegii mei câștigau doar salariul minim pe economie. Am încercat să vorbesc cu conducerea firmei și să le explic că un angajat nu poate trăi cu așa puțini bani, dar am fost ignorată și chiar ridiculizată.

În cele din urmă, am obținut niște creșteri la salarii, dar nu suficient de mari cum mi-aș fi dorit. Încă îmi amintesc de acea perioadă amară, care mi-a arătat cât de inegală este lupta pentru salarii mai bune.

Este dezolant să vedem că guvernanții nu respectă legea, care spune clar că salariul minim trebuie să fie corelat cu coșul minim de trai, acum în valoare de 3.273 de lei, net. De aceea, am apelat la unii dintre cei mai buni avocați din România și sperăm că vom obține justiție socială pentru cei peste 1,5 milioane de angajați care trăiesc acum cu doar 1.863 de lei pe lună, net.

Este important să fim cât mai mulți la acțiunea noastră pentru a atrage atenția jurnaliștilor și pentru a transmite un puternic mesaj public de solidaritate cu angajații pe salariul minim. Dacă vii, poți chiar să vorbești cu jurnaliștii și să le explici de ce consideri că este necesar ca oricărui om care muncește să-i fie garantat un salariu minim decent.

Vrem ca subiectul salariului minim să fie discutat și mediatizat pe scară largă. Dacă poți să vii la acțiunea de la Curtea de Apel Cluj, completează chiar acum formularul de înscriere și colega mea Miky te va suna pentru a-ți oferi toate detaliile. În cazul în care nu poți ajunge, te rugăm să ne sprijini cu o donație pentru cheltuielile de proces.

Pentru justiție socială și salarii minime decente,
Anduța și echipa Declic