800 de mii de tineri, informați despre candidații la europarlamentare
Campania Declic pentru un vot informat la europarlamentare, Nu da cu seen la vot, a ajuns la peste 800 de mii de tineri, mulți dintre ei la primul vot anul acesta. Mesajele Declic au fost adresate, în special, alegătorilor cu vârste între 18 și 35 de ani.
Dincolo de comunicarea Declic de pe rețelele sociale, unde tinerii sunt cei mai activi, Comunitatea a pus la dispoziția alegătorilor și o platformă de informare despre activitatea candidaților la Parlamentul European.
Site-ul alegeri.declic.ro a fost preferat de cei mai tineri dintre alegători, cu vârste între 18 și 24 de ani. Peste 40 mii de tineri au intrat pe site și au văzut cu cine fac match la europarlamentare.
Mai bine pentru noi toți a fost secțiunea cea mai accesată din site-ul alegeri.declic.ro. Tinerii au vrut să vadă exact voturile exprimate de parlamentarii europeni în mandatele avute până acum pe teme precum hrană sănătoasă, creștere economică responsabilă și tranziție justă.
„Am creat platforma alegeri.declic.ro din dorința de a susține tinerii care votează pentru prima dată să facă alegeri informate. Din fericire, chiar această categorie de votanți a fost cea mai atrasă de site-ul nostru. Zeci de mii de tineri între 18-24 s-au informat pe site-ul alegeri.declic.ro pe temele lor de interes, precum egalitate de gen, subiecte economice sau anticorupție. E evident că acești tineri aveau nevoie de ghidaj înainte de a vota pentru prima dată și ne bucurăm că platforma la care am lucrat mai bine de 2 luni i-a ajutat”, a declarat Cătălina Hopârteanu, campaigner Declic.
Comunitatea Declic a lansat la începutul lunii mai platforma online alegeri.declic.ro. Site-ul îndrumă tinerii în procesul de vot și le oferă informații esențiale despre activitatea candidaților la Parlamentul European în raport cu temele de interes pentru generația tânără.
Platforma funcționează ca o hartă interactivă, ce oferă o prezentare clară și structurată a voturilor exprimate până acum și a opiniilor candidaților. Mai mult, site-ul îi separă pe aceștia în două categorii principale: TOP și MEH. Categoriile reflectă alinierea candidaților cu interesele și valorile tinerilor. Topul are la bază datele obținute din surse publice privind voturile exprimate de europarlamentari în perioada 2019-2024, respectiv pe declarațiile politice ale noilor candidați.
Platforma analizează 27 de texte legislative europene, acoperind domenii precum democrația, anti-corupția, justiția socială, drepturile cetățenești și conservarea naturii. Scoringul candidaților se bazează pe un sistem de evaluare de la 0 (vot împotrivă) la 1 (vot pentru), comparând istoricul lor de voturi cu recomandările Comunității Declic.
Declic este o comunitate civică cu peste 1 milion de membri, dedicată luptei pentru dreptate, anti-corupție, protecția naturii și acțiune civică în România. Prin această platformă, Declic nu doar că oferă un instrument esențial pentru informarea tinerilor, dar și întărește vocea lor în contextul deciziilor politice europene.
Pentru mai multe informații:
Vizitați alegeri.declic.ro pentru a explora platforma și pentru a înțelege mai bine cum puteți face diferența prin votul vostru la alegerile europarlamentare din 2024.