Nu e despre un jeleu
O fetiță nevinovată și-a pierdut viața la școală, sufocată de un jeleu, iar nimeni din jur nu a știut cum să-i salveze viața. Este o tragedie care ne cutremură pe toți și care ar putea fi evitată în viitor, prin cursuri de prim ajutor în școli. Semnezi petiția?
Așa cum am realizat și eu, după ce am devenit părinte, mulți dintre noi suntem complet nepregătiți în fața unui astfel de incident. Dar acest lucru nu trebuie să rămână așa.
Adulții care nu au putut să intervină în cazul fetiței care s-a înecat cu un jeleu sunt dovada că educația în acordarea primului ajutor lipsește în România. Din păcate, statisticile sunt dezarmante – 8 din 10 români nu știu să acorde primul ajutor în caz de stop cardiorespirator, iar 95% dintre victime pier.
Este esențial ca toți cetățenii să cunoaștem manevrele de prim ajutor, care pot face diferența dintre viață și moarte în situații de urgență.
De aceea, este urgentă nevoia de a introduce în școli cursuri de prim ajutor. Multe alte țări au făcut acest lucru, pregătind astfel cetățeni capabili să salveze vieți. În schimb, în România, există doar un curs opțional de Educație pentru Sănătate, la care participă doar o mică parte dintre elevi. Este timpul ca autoritățile să ia măsuri concrete pentru a schimba această situație.
Am lansat campania „Cursuri de prim ajutor în școli! Urgent!”, prin care îi cerem ministrei Educației, Ligia Deca, să introducă aceste cursuri, prin noua Lege a Educației. O petiție cu zeci de mii de semnături va fi un apel de trezire pentru doamna ministru, care nu va putea ignora cerințele cetățenilor.
Este momentul să ne unim forțele și să susținem, cât mai mulți, această campanie. Semnează petiția chiar acum, pentru că educația poate salva vieți. Legile Educației se află chiar în aceste zile în focurile dezbaterilor parlamentare, când încă se mai pot face modificări.
Pentru vieți salvate prin educație,
Anduța și echipa Declic