Blog 28 March 2022

Numărătoarea populației a început

O întrebare pe care le-o tot pun bunicilor din orașul natal când mă duc în vizită este „Cine a mai plecat din bloc?” Nu știu de ce repet întrebarea asta, pentru că adesea mă tem de răspuns. S-a întâmplat să descopăr cu mâhnire că doamna de la trei nu mai e deloc. Ori să aflu despre copiii altor locatari, ajunși adulți în toată regula, care nu s-au mai întors de ani de zile.

Experiența mea nu este singulară. Cred că ai auzit și tu de localități de peste tot din țară, unde etaje întregi au rămas fără locatari. Un fel de locuințe fantomă, din care oamenii au dispărut la un moment dat.

Autoritățile nu știu exact nici câți am mai rămas în țară, nici în ce orașe suntem. Anumite informații mai sunt prin fel de fel de baze de date, dar nimeni nu le pune cap la cap.

Statistica pe care o avem acum despre populație este ca o imagine în ceață. Motiv pentru care e imposibil să vezi toate detaliile. Sunt fonduri europene care se distribuie în funcție de populația unei localități. Dacă numărul nu reflectă realitatea, nici fondurile nu vor răspunde nevoilor comunității.

Dar există o soluție ca să ieșim din ceață. Un recensământ la care participă cât mai mulți oameni e ca o poză cu cel mai performant aparat de fotografiat. Poți să vezi și până și cel mai mic detaliu. Doar cu o participare masivă la recensământ, putem avea imaginea completă și actuală a populației din țară.

Recensământul pentru 2022 a început. Așa că avem ocazia să contribuim la această „fotografiere” detaliată a populației. Spre deosebire de acum 10 ani, nu mai trebuie să aștepți să-ți bată recenzorul la ușă sau să-ți faci griji că nu te găsește acasă. Poți să te autorencenzezi chiar tu, pe o platformă online, pusă la dispoziție de INS.

Sunt câțiva pași pe care trebuie să-i urmezi. Ai nevoie de conexiune la internet și o adresă de mail. Pentru început trebuie să accesezi https://autorecenzare.insse.ro și să completezi un formular de pre-înregistrare. Aici vei introduce CNP-ul și adresa de mail. Apoi vei primi pe mail chestionarul cu întrebările la care trebuie să răspunzi. În formular vei avea atât întrebări despre tipul de gospodăriei în care locuiești, cât și despre membrii gospodăriei. Fiecare membru va primi un chestionar separat, dacă are o adresă de email.

Eu am urmat toți acești pași și am parcurs chestionarul. Procesul nu mi s-a părut greu și a durat cam 15 minute. Indicațiile sunt în amănunt descrise, doar să ai răbdare să le citești cu atenție.

Ai timp să te autorencenzezi până în 15 mai. După această perioadă, va începe procedura din casă în casă, pentru persoanele care nu au completat online formularul.

La ultimul recensământ, 1,1 milioane de persoane, adică 5% din populația măsurată, nu au răspuns în niciun fel. Sunt cei care nu erau acasă, erau plecați sau au refuzat să participe [1].

Membrii Comunității, așa cum ești și tu, sunt deja printre cei mai implicați civic din țară. Hai să ne implicăm și de această dată și să nu așteptăm, ci să trecem chiar acum la acțiune. Mai ales că putem să ne autorecenzăm online. Deci, ai și tu 15 minute să răspunzi la câteva întrebări? Să aflăm și noi câți mai suntem de fapt în țară.


Ana și echipa Declic

PS: Un lucru important pe care l-am păstrat pentru sfârșit. Dacă te autorecenzezi până în 15 mai, vei primi o zi liberă (dacă ești angajat). În plus, în toată UE a început recensământul online al populației. În curând vom afla și câți cetățeni europeni au optat să-l completeze online. Hai să folosim tehnologia ca să ne simplificăm viața. Intră aici și răspunde la întrebări.


Note:
[1] pressone[.]ro, Cu sinceritate despre recensământul populației