ONG-urile de mediu, protest la ministerul Energiei, cu mesaj pentru Guvern: Tăiați facturile la energie, prin investiții verzi!
Comunitatea Declic, alături de Greenpeace, Bankwatch și 2 Celsius au protestat joi, 3 februarie, la Ministerul Energiei, față de criza facturilor record la energie și au cerut Guvernului investiții în surse verzi.
Zeci de cetățeni și-au tăiat facturile uriașe primite de la furnizorii de curent și căldură, le-au pus într-un sac și le-au înmânat apoi secretarului de stat Dan Drăgan.
Reprezentanții Comunității Declic au înmânat oficialilor din Ministerul Energiei și petiția semnată de peste 46.000 de oameni: Tăiați facturile la energie, prin investiții verzi!
„Ministerul Energiei este lipsit de viziune și continuă să susțină combustibilii fosili. În acest ritm, vom ajunge să avem zeci de kilometri de conducte de gaz inutilizabile, pentru că cetățenii pur și simplu nu își vor permite să achite facturile”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei Declic, care a mai cerut oficialilor și ,,un cadru legislativ favorabil care să susțină creșterea procentului de energie regenerabilă din mixul energetic’’.
După acțiunea de protest, reprezentanții Declic, Bankwatch, Greenpeace și 2Celsius au participat la o discuție cu secretarul de stat Dan Drăgan, care i-a informat că Executivul va continua reformele asumate prin PNRR, investiții preponderent în combustibili fosili.
Deciziile greșite luate de autoritățile din domeniul energiei ne-au adus aici. În timp ce prețul producției de energie din surse regenerabile scădea, a fost oprită funcționarea schemelor de sprijin pentru parcurile de mare capacitate și nu au fost introduse noi metode de încurajare. Astăzi solarul și eolianul sunt cele mai ieftine forme de producere a electricității, însă ele acoperă doar 14% din necesarul de consum. Este urgentă o creștere masivă a acestor forme de energie pentru a reduce factura, dar și poluarea.
Laura Nazare, coordonatoarea campaniei tranziție energetică, Bankwatch România
Organizațiile Declic, Bankwatch, Greenpeace și 2Celsius au cerut ministerului să susțină investițiile în energie verde și să crească ținta de energie verde la 40% până în 2030. Doar așa, nu riscăm ca prețul facturilor pentru cetățeni să crească chiar și cu 50% în următorii ani.
Cu cât Ministerul Energiei investește mai mult în surse de energie regenerabile, cu atat mai repede o sa vedem asta reflectat în facturi mai mici. În schimb, investițiile noi în gaze nu sunt nici cele mai prietenoase cu mediul, nici cele mai ieftine soluții în tranziția energetică și vor ține România blocată în era combustibililor fosili pentru și mai mult timp.
Alin Tănase,coordonator de campanii Greenpeace România
Analizând tendințele la nivel european, vedem că noile capacități de energie regenerabilă instalate în ultimul deceniu au înlocuit multă energie fosilă, sunt ieftine și vor deveni și mai ieftine și mai competitive. E momentul ca guvernanții noștri să ia în serios susținerea dezvoltării rapide a capacităților de energie regenerabilă și să își asume o țintă ambițioasă privind anul 2030, cu atât mai mult cu cât România are un potențial mare de producție de energie solară și eoliană, atât onshore cât și offshore.
Mihai Stoica, director executiv al organizației 2Celsius
Totodată, Declic a înmânat reprezentanților Ministerului Energiei și o analiză făcută de 3 cercetători din cadrul rețelei InfoClima, care demonstrează că energia verde este mai ieftină și ar putea scădea facturile care au ajuns acum la un nivel record. Cercetarea, care oferă inclusiv recomandări pentru tranziția energetică, poate fi citită și preluată de aici: https://tranzitia-energetica.mystrikingly.com/
Peste 46.000 de cetățeni au semnat, în doar o lună, petiția Declic Tăiați facturile la energie, prin investiții verzi! Oamenii cer creșterea procentului de energie verde, pentru a scăpa de dependența de import a combustibililor fosili, scumpi și nesiguri. În caz contrar, prețul la energie va crește și mai mult pe viitor.