Stire 31 October 2016

Părerea membrilor de-clic: Care magazin de bricolaj din România ar renunța cel mai ușor la lemnul de la Schweighofer și de ce?

Peste 12.000 de membri au semnat petiția pentru boicotarea produselor Schweighofer. Aceștia, au fost întrebați care dintre magazinele enumerate în petiție cred ei că ar renunța cel mai ușor la Schweighofer și care ar fi metoda de abordare a acelui magazin.

Peste 12.000 de membri au semnat petiția pentru boicotarea produselor Schweighofer. Aceștia, au fost întrebați care dintre magazinele enumerate în petiție cred ei că ar renunța cel mai ușor la Schweighofer și care ar fi metoda de abordare a acelui magazin.

Rezultatele au fost după cum urmează:

Dedeman – 44,89%

Cea mai populară alegere a fost Dedeman. Românii consideră că Dedeman ar renunța cel mai ușor la produsele Schweighofer deoarece este un magazin românesc și este mai implicat în valorile societății românești.

Cei care dețin firma Dedeman sunt români   și sper să conștientizeze că aceste tăieri în masă o să îi afecteze și pe ei , nu numai pe noi . Cumpărând în continuare de la firma Schweighofer sunt și ei participanți la aceste tăieri ilegale.

E un jucător puternic, cu puterea de a găsi alternative produselor Schweighofer. În plus par că sunt interesați nu numai de buzunarul lor ci și de România având în vedere sponsorizările făcute în sport.

La întrebarea:  Cum ai propune să abordăm Dedeman pentru a-i determina să renunțe la Schweighofer? membrii de-clic au convenit asupra unui aspect: Magazinul Dedeman trebuie abordat printr-o scrisoare deschisă și trebuie să li se argumenteze de ce achiziționarea de lemn din surse ilegale le prejudiciază imagine și duce la pierderea clienților.

Hornbach – 9,02%

Pentru cei care au ales magazinul Hornbach, motivele principale au fost – pentru că sunt nemți, iar nemții sunt renumiți pentru corectitudine și rigurozitate și pentru că o astfel de problemă precum cea a tăierilor ilegale ar afecta imaginea companiei la nivel european, aceștia fiind prezenți în mai mulțe țări din UE.

Hornbach este o afacere de familie, a arătat seriozitate pana acum în relațiile cu clienții săi. Cel puțin așa am perceput personal. Posibil ca managementul lor să țină cont de o opine publică ca aceasta, și implicațiile sale față de mediu din România. În mod normal și Dedeman ar trebui să fie pe aceiași poziție de renunțare, fiind o companie românească, ce ar trebui sa susțină mai mult opiniile publice interne. Depinde de fiecare ce cota de piață vor pierde în urma renunțării la un furnizor atât de mare.

La întrebarea:  Cum ai propune să abordăm Hornbach pentru a-i determina să renunțe la Schweighofer? membrii de-clic au spus că cel mai sigur ar fi să ne adresăm companiei principale, cea cu sediul în Germania.

Leroy Merlin – 6.09%

Părerea membrilor de-clic cu privire la Leroy Merlin este că aceștia încă se extind pe piața românească și sunt în plin proces de branding. Oamenii consideră că o reclamă negativă ar afecta foarte puternic imaginea companiei în acest moment.

Se extind încă pe piața din România și ar putea folosi ca publicitate faptul ca vând produse din lemn cu certificat FSC. Ne transmite un membru de-clic

Sunt ultimii intrați pe piață și poate nu sunt atât de rutinați în ale aprovizionarii. Adică sunt mai dispuși să schimbe ceva.

Ca strategie de abordare, membri consideră că ar fi oportună o întâlnire directă cu managementul magazinelor.

Arabesque – 2,39%

Nu sunt asa de “mari” ca ceilalți. Brandul Arabesque este relativ nou la noi, încearcă să-și facă reclamă peste tot, deci teoretic ar trebui să fie primii care să scape de o “bătaie de cap” cu implicații de imagine.

Un alt membru ne spune:  Patronul e din Galati. A absolvit Liceul Vasile Alecsandri.  A venit la aniversarea de 30 de ani de la absolvire.  Mă gândesc că mai pastrează o urmă de omenie, deși…când dau de bani, oamenii se schimbă.

Ca mod de abordare a magazinului Arabesque, membri de-clic consideră că ar merge la sigur o campanie media negativa.

Bricodepot – 3,37%

Membri cred că Bricodepot s-ar putea folosi de această oportunitate pentru a reveni pe piață.

Este mai vechi pe piaţă, a pierdut teren odată cu apariţia noilor magazine, ar fi un argument pentru a reveni.

Modul de abordare ar fi trimiterea unei scrisori prin care să le explicăm problema, dar și posibilitatea ca ei să fie primul lanț de magazine care să dea startul unei aprovizionări corecte și responsabile.

Toate – 17,07%

Greu de spus. În afară de Dedeman, toate celelalte sunt deținute de companii străine, deci s-ar putea să fie solidare cu austriecii în cauză.

Eu cred ca TOATE magazinele ar trebui în mod obligatoriu și imediat să renunțe de urgență la contractul comercial cu firma austriacă.

Altă părere – 17,17%

Nu cred că va renunța vreunul deoarece atât timp cât produsele achiziționate de la acest producător sunt mai ieftine comparativ cu alți producători.

Magazinul Hornbach are o îndelungată relație cu Schweighofer la nivel internațional și vor renunța cel mai greu. Dedeman și Arabrsque sunt niste coloși locali care cumpara masiv de la ei și vor renunța foarte greu. Cel mai bine ar fi să lovim strategic în cei mai importanți nu în cei mai slabi.

Întrebarea trebuie gândită altfel: care dintre magazine cumpără cel mai mult de la Schweighofer? După ce verificați, alegeți pe cel care provoacă cele mai mari daune și puneți presiune pe el.

Nu știu dacă un comerciant din cei enumerați ar renunța la profit așa ușor. Pentru ei primează banii, întotdeauna. Doar o campanie publică împotriva lor ar avea o șansă.