Actiune 13 May 2021

Nepotism si conflict de interese: pasul următor

Suntem contratimp. A trecut deja o lună de când Florin Cîțu a făcut cea mai controversată numire din mandatul său. Adică a dat vicepreședinția Agenției Naționale pentru Ariile Naturale Protejate pe mâna unei persoane cu interese de afaceri în sfera distrugerii mediului. Îi scrii și tu acum premierului să o revoce pe Andra Pleșa?


După scandalul de la Apele Române, prim-ministrul Florin Cîțu a condamnat ferm nepotismul și conflictele de interese din instituțiile statului. Cu toate acestea, la scurt timp, a numit în funcție de conducere la ANANP o persoană suspectă de ambele și fără competențe pentru funcția respectivă.

Dacă Andra Pleșa nu este revocată din funcția de vicepreședinte ANANP, e doar o chestiune de timp până ce aria naturală protejată Natura 2000 Munții Țarcu va fi distrusă. Afacerea familiei sale urmărește construcția de 4 microhidrocentrale, fără să le pese de natură, de floră, de faună.

Nu putem sta deoparte. Este momentul ca cei peste 21 000 de semnatari ai petiției prin care cerem revocarea Andrei Pleșa să-i și scriem premierului. Îi cerem să-și țină promisiunea de a opri în mandatul său nepotismul și conflictele de interese.

Politicienii reacționează la presiunea publică. Dar pentru asta trebuie să acționăm, acum, cât mai mulți dintre noi.

Timpul nu curge în favoarea noastră. Fiecare zi care trece fără ca Andra Pleșa să fie revocată din funcție, e o zi în care în ariile naturale protejate se pot petrece dezastre.

Așa că trebuie să punem toți presiune pe Florin Cîțu, să facă primul pas pentru a-și valida promisiunea. Dacă va primi câteva mii de mailuri în următoarea oră, se va gândi de două ori înainte să o mențină în funcție pe Andra Pleșa.

Pentru ca presiunea să fie cât mai eficientă, e foarte important să scriem un mesaj personal, respectuos, argumentat. Așa l-am convins de curând pe Lucian Bode, ministrul de Interne, să trimită un reprezentant în grupul de lucru interministerial dedicat copiilor abuzați sexual.

Dacă îți pasă de natură și vrei ca ea să fie protejată cu adevărat, îți faci timp 2 minute să îi scrii lui Florin Cîțu? Ai putea să îi scrii că dacă o păstrează pe Andra Pleșa în funcție, îți transmite că nu se poate avea încredere în cuvântul său. Și că fără încredere din partea cetățenilor, cariera unui om politic nu poate avea un viitor prea strălucit. Mai mult, îi poți spune că vorbele și faptele sale afectează negativ nu doar propria credibilitate, ci și pe cea a partidului din care face parte. Iar lipsa de credibilitate a politicienilor nu se uită ușor și este mereu sancționată la vot.

Îi scrii și tu chiar acum premierului Cîțu să o revoce urgent pe Andra Pleșa?


Recenta ucidere a ursului Arthur, din aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula este o nouă dovadă a felului în care nepăsarea, incompetența și interesele meschine distrug iremediabil mediul, flora, fauna. Oprește masacrarea ariilor naturale protejate, scrie-i acum lui Florin Cîțu un mesaj personal!

Dacă nu ai apucat, semnează și tu petiția acum!