Pe Nelu Tătaru îl doare în cot

Legea care ar pune frână managerilor incompetenți sau corupți din spitale e ținută la sertar de către Nelu Tătaru. El e președintele comisiei care trebuie să dea raport pe această lege și este de datoria lui să o pună pe ordinea de zi.
Au trecut mai bine de 5 luni de când comisia condusă de Nelu Tătaru ar fi trebuit să discute proiectul de lege, ajuns în Parlament datorită petiției Declic. Proiectul limitează la maximum 6 luni perioada în care un manager interimar, numit politic, poate fi la șefia unui spital. Între timp, spitalul este obligat să organizeze concurs și să angajeze un manager pe criterii de competență, nu pe criterii politice.
Verific zilnic agenda comisiei de sănătate și îmi este clar că Nelu Tătaru n-are niciun gând să se ocupe și de legea noastră. E momentul să-l tragem de mânecă noi, cei peste 23.500 de membri și membre Declic implicați în campania „Depolitizați spitalele, acum!”. Ne mobilizăm și îi cerem lui Nelu Tătaru, în număr cât mai mare, să pună legea pe ordinea de zi.
Altfel, dacă nu luăm atitudine, mi-e teamă că legea noastră va fi amânată sau chiar îngropată și uitată în Parlament. La fel s-a întâmplat și acum 2 ani, când legea care punea brățări electronice agresorilor domestici s-a blocat tot în Camera Deputaților. Dar Comunitatea Declic a reacționat, le-am scris mii dintre noi parlamentarilor și legea a fost readusă în atenția publică.
Așa că îi scrii și tu un mesaj lui Nelu Tătaru, în care să-i spui să pună pe ordinea de zi legea depolitizării spitalelor, PLX 460/2021? Îi poți scrie chiar acum un mesaj pe Facebook, sub formă de comentariu la ultima sa postare.
Nelu Tătaru pozează într-un doctor-deputat foarte preocupat de sănătate. În social media folosește chiar și un hashtag #totulpentrusanatate, iar urmăritorii săi îl apreciază și îl laudă.
Dar dacă mai mulți ar ști că el, de fapt, ține blocată o lege vitală pentru sistemul public de sănătate, și-ar schimba părerea. Iar Nelu Tătaru s-ar putea simți presat să deblocheze procesul de depolitizare a spitalelor.
Eu tocmai i-am lăsat un comentariu la ultima sa postare. Îi scrii și tu să pună pe ordinea de zi legea depolitizării spitalelor? Dacă vom fi cât mai mulți, îi va fi tare greu să nu ne asculte.
Ai putea să îi spui că, dacă într-adevăr îi pasă de sănătate, va pune urgent pe ordinea de zi legea pentru depolitizarea spitalelor, PLX 460/2021. Altfel, cu fiecare zi de întârziere, se face vinovat moral de faptul că pacienții rămân victime sigure în spitale conduse prost, de manageri interimari ținuți în funcție pe pile și criterii politice.
Sau îi poți spune că o lege bună, ce repară o lacună din legea spitalelor, așteaptă să primească raportul comisiei de sănătate pe care o conduce. Au trecut aproape 6 luni de când legea a intrat la camera decizională. A o ignora înseamnă a gira incompetența și corupția din spitale.
Indiferent de modul în care vei alege să formulezi mesajul, nu uita să fie unul politicos și argumentat.
Pentru spitale depolitizate și conduse de manageri profesioniști,
Anduța și echipa Declic