Campanie Declic 6 April 2020

Pensii speciale – singura soluție

Experții în domeniul financiar spun că, după pandemia de coronavirus, va veni o criză economică majoră. Cea mai mare de după al doilea Război Mondial. În România, 1 milion de oameni vor intra în șomaj tehnic, conform ministrului Finanțelor. Dar, în aceste vremuri grele, există totuși o categorie de cetățeni ultra-favorizați: 242.000 de români care primesc pensii speciale uriașe.

Ei sunt fie foști parlamentari, magistrați, polițiști, militari, diplomați sau chiar foști angajați ai Securității, inclusiv torționarii comuniști. Această inechitate trebuie oprită, măcar în perioada de criză.

Ca să obținem tăierea pensiilor speciale și plafonarea lor ne-am consultat cu mai mulți avocați. După lungi discuții, am ajuns la concluzia că cel mai sigur și rapid mod ar fi prin decretul prezidențial. Președintele Klaus Iohannis poate decide plafonarea pensiilor speciale la 4.000 de lei, prin decretul care va prelungi starea de urgență în România. Dar, ca președintele Klaus Iohannis să ne asculte, trebuie să fim mulți.

Semnezi și tu petiția prin care cerem
reducerea pensiilor speciale?

Cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei. Cea mai mică pensie din contribuții este 700 de lei. Adică un om trăiește pe lună cu de 100 de ori mai mulți bani decât altul. Această inechitate trebuie oprită de președinte. Dintr-o singură pensie s-ar asigura un venit garantat pentru sute de români.

Am făcut un calcul. Doar din plafonarea acestei pensii uriașe la 4.000 de lei, timp de 6 luni, statul ar putea să asigure pentru 876 de persoane un venit în cuantumul indemnizației de șomaj, adică 500 de lei pe lună.

Politicienii au mai încercat să taie pensiile nesimțite, dar mereu s-au împiedicat de Curtea Constituțională. De data aceasta, pe fondul crizei și în starea de urgență, președintele Klaus Iohannis poate dispune prin decret plafonarea pensiilor speciale, măcar până la finalul anului. Astfel, CCR nu va mai putea să intervină.

Știu, mulți ne-am dori ca aceste pensii speciale să nu mai existe deloc. Însă, legal nu este posibil, cel puțin deocamdată. De aceea, am ales calea cea mai rapidă și viabilă pentru a convinge autoritățile să ne scape de pensiile speciale. Dar, ca să reușim, avem nevoie de implicarea membrilor Declic. Suntem 600.000 de români în comunitate. Dacă jumătate dintre noi semnează astăzi petiția, ajungem la 300.000 de semnături. Cu atâtea semnături pe masă, președintele Klaus Iohannis nu se poate face că nu ne vede și nu ne aude. Va trebui să reacționeze.

Am văzut deja că partidele s-au înghesuit cu propuneri de modificare a legilor în Parlament, pentru impozitarea pensiilor speciale. Toate legile vor fi, însă, din nou la mâna judecătorilor CCR. Evident, și ei beneficiari de pensii speciale. Deja o lege pentru eliminarea acestora este pe masa CCR. Așa că, până la pronunțarea judecătorilor, președintele poate opri acum pensiile uriașe. Oricum, cele două măsuri (decretul prezidențial și inițiativele legislative din Parlament) nu se exclud, ba dimpotrivă.

Noi propunem ca acești bani să fie strânși într-un fond de solidaritate, din care să fie ajutați românii care își pierd veniturile și bolnavii cronici, prin decontarea 100% a medicamentelor.

E vremea solidarității și trebuie să trecem cu bine toți de această criză. Pentru asta, banii risipiți pentru pensiile speciale ar fi de mare ajutor. Conform cifrelor din anul 2018, pensiile militare au costat statul român 8 miliarde de lei. Celelalte 9.000 de pensii de serviciu, încă 1 miliard de lei.

Acești bani la buget ar fi o gură de oxigen pentru români în plină criză. Nu este firesc ca o categorie de privilegiați să trăiască cu 15 mii de euro pe lună, în timp de 1 milion de români trăiesc la limita subzistenței. Să nu uităm că de aceste pensii uriașe beneficiază inclusiv foștii torționari ai Securității. Nu pot să nu mă întreb de ce ei merită să primească mii sau zeci de mii de lei pe lună, bani pentru care nu au contribuit niciodată.

De aceea, trebuie să fim mai uniți ca oricând și să-i cerem președintelui să treacă în decret și această prevedere. Nu avem foarte mult timp la dispoziție. În două săptămâni, președintele Iohannis va emite un nou decret, pentru prelungirea stării de urgență. Acest decret nu poate să fie contestat la CCR, iar președintele poate trasa în el direcții Guvernului, pentru tăierea și plafonarea pensiilor speciale măcar până la finalul anului. Noi propunem ca limită pentru plafonare suma de 4.000 de lei.

Ia-ți acum câteva minute și semnează această petiție. Nu ar fi prima dată când reușim să convingem autoritățile prin campaniile Declic. Avem exemplul Roșia Montană, am reușit prin mobilizare rapidă să convingem Guvernul să trimită dosarul la UNESCO. Dar, ca să reușim, trebuie să fim deosebit de mulți. Doar o voce unită a sute de mii de cetățeni îl poate convinge pe Președintele Iohannis. Semnează acum petiția și susține tăierea pensiilor speciale. Semnezi și tu?