Stire 20 January 2023

Zeci de cetățeni au cântat la Cotroceni imnul: Plagiamus igitur

Zeci de membri Declic i-au cerut, joi, președintelui Klaus Iohannis să îl demită pe ministrul plagiator Lucian Bode. Cetățenii au întrerupt liniștea totală de la Cotroceni și au cântat imnul plagiatorilor, „Plagiamus igitur”. 

Acest imn, modificat după Gaudeamus igitur, arată cum s-a transformat proiectul de suflet al președintelui, din România educată în România plagiată. Membrii Declic prezenți la protest au scandat: „Bode a plagiat și trebuie revocat;  România Educată , nu România plagiată” și „Bode, demisia!”.

Până acum, la Cotroceni s-au auzit doar greierii. Așa că puțină gălăgie sperăm că îl va trezi pe președinte. Îi cerem să nu uite că, în 2019, susținea că niciun plagiator nu poate face parte din Guvern. Azi pare că regula e fix invers: dacă ai plagiat prinzi un loc ca ministru. Îi solicităm să îl revoce din funcție pe ministrul Lucian Bode, plagiator dovedit.

Ana Racheleanu, campaigner Declic

Versurile imnului „Plagiamus Igitur” au fost compuse cu ajutorul unui umorist. Imnul a fost filmat și va fi promovat de către Comunitatea Declic pe rețelele sociale. 

Acțiunea Declic vine ca urmare a deciziei Universității Babeș-Bolyai, care a stabili că  ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat în teza de doctorat. 

Versuri pe care cetățenii le-au cântat la Cotroceni:

Plagiamus igitur
Impostores sumus
Am copiat și am furat
În teza de doctorat
Cât e de penibil!

Avem titlu doctoral
cu o teza falsă
ca un secret militar
noi ne-o ținem la sertar
Nimeni să n-o vadă

Vivat cacademia
Vivant impostores
Vivat tasta control+C
Vivat tasta control+V
Doctori pe hârtie!


Vezi mai multe acțiuni Declic împotriva plagiatului, urmând acest link.