Blog 26 July 2023

Urgent, pentru Planul Național de Combatere a Cancerului

Premierul a cerut adoptarea urgentă a normelor pentru Planul Național de Combatere a Cancerului, la scurt timp după ce 30.000 dintre membrii Declic au semnat petiția cu aceeași solicitare. Dar avem îndoieli că problema va fi rezolvată cu adevărat.

Am descoperit ceva îngrijorător: nu se menționează nimic despre accesarea finanțării europene în documentele puse în dezbatere publică. Acest plan a fost conceput tocmai pentru a folosi banii din planul european de luptă împotriva cancerului. Însăpare că Alexandru Rafila face abstracție tocmai de cele 4 miliarde de euro de la UE. Probabil că lipsa banilor ar fi scuza perfectă pentru amânarea la infinit a reformei.

Ne-am gândit cum să atragem atenția asupra acestui aspect. Așa că astăzi publicăm o machetă în ziarul Libertatea, cu fețele lui Ciolacu și Rafila. Mesajul este adresat Guvernului: ”La fiecare 10 minute, un român moare de cancer. De ce nu finanțați Planul Național pentru Combaterea Cancerului din banii europeni?”

Vrem să îl determinăm pe premier să îi ceară explicații ministrului Sănătății și să punem capăt acestei indiferențe față de suferința bolnavilor de cancer.

Macheta arată ca în imaginea de mai sus și o poți vedea în ziarul Libertatea de astăzi, 26 iulie 2023.

Mesajul Declic apare pe o pagină întreagă de ziar. Cu o astfel de presiune publică înainte de ședința de Guvern în care vor fi adoptate normele, avem șansa ca premierul să se mobilizeze și să îi ceară explicații ministrului Sănătății. Altfel, riscăm ca Alexandru Rafila să îi păcălească din nou pe bolnavii de cancer, cum a făcut acum o lună când a prezentat o fițuică pe post de norme.

Prețul machetei pe o pagină întreagă de ziar este de 7.032 de lei și trebuie să achităm factura urgent. Gândește-te la Marcel Ciolacu, când va vedea în revista presei de astăzi macheta prin care îl întrebăm de ce nu accesează banii europeni pentru lupta împotriva cancerului. Probabil că va pune mâna pe telefonul de la Guvern și îl va suna direct pe Rafila să îi ceară explicații.

Iar apoi, noi vom monitoriza atent ca Ministerul Sănătății să și acceseze fondurile europene destinate bolnavilor de cancer. Așa, nu vom mai auzi scuza că nu sunt bani pentru prevenție sau tratamente inovatoare. Iar Comisia Europeană nu va permite ca banii să meargă în tot felul de afaceri dubioase, ci direct către investiții care să modernizeze sistemul medical din România.

Ne dorim ca România să acceseze fondurile europene destinate luptei împotriva cancerului și să ofere acces la prevenție și tratamente inovatoare.

Cu determinare,
Cătălina și echipa Declic


PS: Nu îi putem lăsa singuri pe bolnavii de cancer. Acum o săptămână, cu eforturi supraomenești, s-au mobilizat și au venit să protesteze la Ministerul Sănătății. Dar nu i-a ignorat doar Rafila, ci și majoritatea presei, căreia protestul a zeci de bolnavi i s-a părut neimportant.