Victorie 4 October 2021

Planul Național de Redresare și Reziliență: ce e bun

Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care România va putea primi 29,2 miliarde de euro, în următorii 5 ani.

Pentru unele domenii cuprinse în planul de investiții, veștile sunt foarte bune. Pentru altele, sunt proaste. Azi îți dau veștile bune.

Suntem o Comunitate numeroasă și diversă. Acțiunile noastre au impact pentru că reacționăm prompt și ne preocupă multe domenii. Nu am fi reușit asta dacă n-am fi fost 900.000 de membri.

Implicarea noastră a dat roade și de asta merităm să ne bucurăm din plin. A contat foarte mult că ne-am mobilizat imediat ce Planul Național de Redresare și Reziliență a fost pus în dezbatere publică.

În timpul consultării publice, am trimis mii de sesizări prin email, pentru ca planul să fie refăcut. Consultare publică e mult spus, pentru că formularul prin care puteai trimite obiecții a fost foarte inaccesibil cetățeanului. Dar, în ciuda acestei piedici, am solicitat modificări specifice de investiții pentru fiecare dintre temele: sănătate, deșeuri, energie, păduri, râuri, calitatea aerului.

Datorită miilor de membri Declic care au acționat împreună, presiunea publică a lovit exact la țintă. Așa am obținut de la ministrul Fondurilor Europene de la vremea respectivă, Cristian Ghinea, o întâlnire online doar pentru Comunitatea Declic. Ocazie în care i-am spus verde în față să nu irosească banii pe investiții fără viitor, care mai mult distrug decât să facă bine.

Îmi amintesc și acum cum ministrul a făcut ochii mari când i-am zis că este urmărit în direct de 2 800 de membri ai Comunității. Și cum își nota în agendă solicitările Declic.

După acest moment, am continuat presiunile. Înainte ca termenul pentru trimiterea planului să expire, ne-am mobilizat iarăși. De această dată, i-am scris mii de mesaje pe pagina de Facebook a lui Florin Cîțu. S-a întâmplat după ce o primă variantă a Planului a fost trimisă. Iar Comisia Europeană a transmis Guvernului că Planul Național de Redresare și Reziliență nu va fi finanțat, pentru că nu avea suficiente proiecte care să răspundă crizei climatice sau refacerii post pandemie.

I-am cerut premierului ca Planul Național de Redresare și Reziliență să fie completat cu obiective și criterii clare de finanțare. După toate aceste acțiuni, s-au întâmplat mai multe lucruri bune. Te invit să le citești în cele ce urmează.

La capitolul deșeuri am obținut:

  • excluderea finanțării Sistemului garanție-returnare din bani publici europeni; acum, marii poluatori cu ambalaje de băuturi, precum Coca-Cola sau Pepsi, nu vor mai fi plătiți din bani publici ca să-și recupereze ambalajele care sufocă mediul;
  • investiții în infrastructura de colectare separată și reciclare: dezvoltarea și modernizarea a 15 sisteme de management integrat pentru deșeuri; 1.182 de centre de colectare separată; 12.800 de insule digitalizate pentru colectarea separată și 10 instalații de tratare și reciclare a deșeurilor, care vor deservi toată țara.

La capitolul râuri:

  • toate amenajările hidrotehnice nocive, cum ar fi Pașcani (pe Siret), Livezeni Bumbești (pe Jiu) sau Surduc-Siriu au fost eliminate din Planul Național de Redresare și Reziliență. Adică exact ce am cerut noi; autoritățile au renunțat să construiască noi baraje cu fonduri europene, vor reabilita 20 de baraje existente.

Pentru combaterea poluării aerului:

  • vor fi cumpărate 553 de echipamente de monitorizare a factorilor de mediu: poluarea din aer, radioactivitate și zgomot.

În plus, Planul Național de Redresare și Reziliență va face și reforma pensiilor speciale. Acestea vor fi recalculate după principiul contributivității, așa cum peste 129.000 de membri Declic solicită de mai bine de 1 an. Astfel că, pensiile speciale nu vor fi mai mari decât salariul. Singurele pensii care rămân speciale sunt cele ale magistraților, pentru că sunt protejate de o decizie controversată a CCR.

Nu aș fi putut să-ți dau aceste vești cu adevărat bune dacă nu te-ai fi implicat. Pentru că ai trimis solicitări, ai semnat petiții, ai dat un share în rețeaua ta de cunoscuți sau ai contribuit cu o sumă de bani pentru a putea să ne continuăm activitatea.

Însă, parandarăturile sunt încă parte din modul de operare al autorităților. Unde mai pui că speranța de supraviețuire politică a unui ministru este de 6-8 luni. Iar oamenii din ministere se schimbă după regula „vin ai noștri, pleacă ai voștri”. Motiv pentru care Guvernul va continua foarte greu orice proiect, nu doar Planul Național de Redresare și Reziliență.

Cele mai multe dintre reformele și investițiile de mai sus au termen 2026. Cinci ani înseamnă o perioadă foarte lungă. Timp în care trebuie să ne asigurăm că autoritățile centrale chiar se vor ține de ce și-au asumat prin Plan.

Concret, va trebui să monitorizăm toate mișcările Guvernului. Să fim continuu cu ochii pe ei. Iar miza este uriașă: 29,2 miliarde de euro.

Nu avem decât o singură soluție: să rămânem vigilenți. E modul în care am reușit obținem toate victoriile de până acum. Așa vom putea reacționa prin campanii țintite atunci când autoritățile vor fenta regulile din Planul Național de Redresare și Reziliență. În plus, Comisia Europeană condiționează toate investițiile din Planul Național de Redresare și Reziliență de respectarea statului de drept. Adică, dacă nu avem o justiție independentă și reformată, nu vom avea nici bani, nici investiții. Inclusiv pentru acest lucru trebuie să continuăm lupta.

Un adevăr nepopular este că în România e nevoie, uneori, de ani ca să se schimbe ceva. De exemplu, de la introducerea ordinului de protecție în cazul agresiunilor domestice și până la adoptarea legii prin care agresorii poartă brățări electronice au trecut 10 ani. Cine știe cât timp ar mai fi trecut dacă nu am fi presat public Parlamentul să adopte proiectul. Nu am fi putut grăbi lucrurile fără donațiile celor ca tine.

Sunt țări care au început deja să investească prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Nu va mai dura mult până când va începe și România. Pentru ca noi, în echipa Declic, să fim pe fază atunci când Guvernul va începe să pună în practică PNRR, avem nevoie să ne continuăm activitatea. Datorită donației tale recurente, vom putea face întocmai.

Urmează ca în zilele următoare să postăm și veștile proaste despre investițiile cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență. Dar, până atunci, să ne bucurăm de cele bune.

Citește aici mai multe despre activitatea Declic privind PNRR-ul.