Blog 18 October 2019

Hai să ne luăm banii înapoi!

Statul român a construit un singur spital în ultimii 40 de ani. El a costat 70 de milioane de euro. Lipsa banilor este principalul motiv din cauza căruia nu avem infrastructură nouă pentru serviciile publice de sănătate. Dacă s-ar fi recuperat prejudiciile stabilite de judecători în marile cazuri de corupție, am fi putut avea, în medie, 3 spitale noi pe an.

Am aflat această informație după ce am studiat problema recuperării banilor de la persoanele condamnate. Așa am descoperit că instituțiile statului își pasează responsabilitatea de la una la alta, iar banii rămân tot în buzunarele celor care i-au furat.

De aceea, e nevoie de un arbitru care să pună toți decidenții la aceeași masă și să rezolve problema. Acest arbitru este președintele României. Prin rolul său de mediator, președintele poate să ceară Ministerului Justiției și Ministerului de Finanțe să găsească soluția optimă pentru recuperarea rapidă a prejudiciilor.

Și, cum suntem în plină campanie electorală, am decis să le cerem tuturor candidaților la președinție să își asume că vor găsi o soluție pentru recuperarea prejudiciilor. Te alături campaniei Declic #recuperatiprejudiciul? Dacă vrei să fim cât mai mulți cei care cerem asta, intră aici și semnează petiția.


Într-o Românie în care copiii mor după ce cad în haznale la școală, condamnații își păstrează zecile de milioane de euro furate. Să ne îndreptăm puțin atenția asupra lui Dan Voiculescu. Condamnat la 10 ani pentru că a creat un prejudiciu de 60 de milioane de euro, mogulul a ieșit din pușcărie în doar 3 ani, fără să achite niciun leu. ANAF se chinuie de ani buni să recupereze o parte din bani. Până acum, doar 9 milioane s-au întors în bugetul statului. ANAF a ajuns în situația hilară în care îi oprește lunar 700 de lei din pensie. În acest ritm, ca să returneze prejudiciu, Dan Voiculescu are nevoie de 28.393 de ani.

Pentru a scăpa de astfel de situații, în care condamnații joacă pe degete autoritățile, este nevoie ca viitorul președinte să le ceară instituțiilor statului să găsească o rezolvare pentru problema recuperării prejudiciilor. Este un subiect pe care nu l-am văzut abordat de niciun candidat la președinție. De aceea, vrem să îl aducem noi pe agenda publică și să le cerem să își asume găsirea unei soluții.

Doar că timpul este foarte scurt. În mai puțin de o lună sunt alegerile. Ca acțiunea noastră să aibă succes, este necesar să ne strângem cât mai mulți membri ai comunității Declic. Așa cum am ieșit în stradă ca să oprim OUG 13 și am învins. Ce spui, te implici și tu? Intră aici și semnează petiția.


Prin acțiunile din ultimii ani am reușit să ținem politicul cât mai departe de justiție. Doar că o justiție independentă, dar ale cărei hotărâri nu au cu adevărat efect, este ineficientă.

Independența justiției a fost principala temă pe care am lucrat împreună în ultimii ani. Pentru că era amenințată. Dar nu e suficient. E timpul să facem următorul pas. După ce corupții sunt condamnați, ei trebuie să restituie banii furați. Iar statul a dovedit că nu e capabil să recupereze prejudiciile. De aceea, e nevoie ca președintele României, în calitatea sa de mediator, să pună instituțiile la aceeași masă și să le ceară soluții. Semnează și tu petiția #recuperațiprejudiciul și hai să vedem că justiția este eficientă până la capăt!


Află mai multe despre campanie accesând acest link.