Blog 6 October 2023

Primul ajutor în școli: implicarea ta

Moartea Teodorei, fetița care s-a înecat la școală cu un jeleu, a zguduit România. Și, din păcate, a arătat cât de nepregătită e societatea noastră când vine vorba de acordarea primului ajutor. Colegii și profesorii nu au știut cum să intervină, s-au simțit neputincioși.

Încrederea pe care le-ar fi dat-o cunoștințele de prim ajutor au fost înlocuite de panică, neputință și așteptarea medicilor de pe ambulanță. Însă, fiecare minut de așteptare, fără manevre de prim ajutor, a însemnat pentru Teodora scăderea drastică a șanselor de supraviețuire.

Tragedia aceasta a zguduit întreaga Românie și ne-a arătat tuturor cât de important este să învățăm, încă din copilărie, cum putem salva vieți. Mai departe de conștientizare, însă, mulți dintre noi am simțit o nevoie acută de schimbare.

Tu, eu și mulți dintre membrii Comunității Declic nu am stat deoparte, sperând că alții vor rezolva problema lipsei educației privind acordarea primului ajutor. Am ales să ne unim forțele și să ne folosim vocile pentru a fi parte din schimbarea atât de necesară.

Astfel, am inițiat o petiție în cadrul Comunității și le-am cerut politicienilor să introducă, de urgență, cursurile de prim ajutor în școli. Cu zeci de mii de semnături adunate în timp record, am mers cu petiția în Parlament, la dezbaterile pe noile Legi ale Educației.

Puterea noastră, a cetățenilor uniți, a contat. Politicienii au inclus primul ajutor în curriculumul obligatoriu pentru elevi, precum și cursuri periodice de prim ajutor pentru personalul școlar.

Ne-am dorit ca implementarea acestor măsuri să se realizeze cu prioritate, începând chiar din anul școlar 2023-2024. Însă, așteptările cetățenilor s-au lovit de letargia celor de la Ministerul Educației, responsabili cu normele și planurile cadru.

Asta a determinat noi acțiuni din partea noastră, a celor din Comunitate. Din nou, nu am stat deoparte și nu am așteptat pasivi ca cei din minister să-și facă treaba și să elaboreze norme și planuri cadru. Am ales să acționăm, încrezători că doar presiunea civică poate mișca lucrurile.

Mai mulți membri Declic am mers la Ministerul Educației, am cerut răspunsuri și am primit promisiuni de la secretarul de stat Florian Lixandru: că primul ajutor va deveni o prioritate și că se vor elabora norme clare într-un grup de lucru dedicat.

După care, lucrurile iar au stagnat. Așa că, săptămâna trecută, am revenit pe capul celor de la minister. De data asta, într-o acțiune de protest.

Am marcat importanța cursurilor de prim ajutor cu tobe și manevre pe manechine medicale. Așa am vrut să le arătăm politicienilor, dar și jurnaliștilor prezenți, că necesitatea învățării primului ajutor este reală, presantă și merită să fie în topul agendei publice.

I-am invitat și pe reprezentanții Ministerului Educației să se alăture acțiunii noastre legată de primul ajutor. Să iasă în stradă, să discute transparent cu presa și cu cetățenii. Dar au preferat să ne aștepte la discuții în spatele ușilor închise, unde ne-au informat că planurile cadru pentru elevi vor fi gata abia în iunie 2024. Și că personalul școlar va beneficia de cursuri de prim ajutor tot din iunie 2024.

Așadar, avem termene înaintate de către Ministerul Educației. Sunt termene îndepărtate și care pot avea parte de noi amânări, mai ales dacă noi, cetățenii, slăbim presiunea publică.

Experiența ne-a învățat că schimbările importante în societate necesită vigilență și implicare continuă. Nu putem să ne bazăm pe promisiunile autorităților și să așteptăm liniștiți luna iunie 2024. Este esențial să continuăm campania și să stăm pe capul autorităților, până ce cursurile de prim ajutor vor fi o realitate în școli.

Efectele presiunii publice sunt vizibile. La doar două zile după protestul „Resucitați cursurile de prim ajutor în școli!”, Ministerul Educației a lansat un program pentru Tehnicile de Resuscitare de Bază, pentru București. Dar este doar o picătură în ocean. Trebuie să ne extindem eforturile și să insistăm pentru toți elevii și personalul școlar.

Pentru cursuri de prim ajutor în școli,
Anduța și echipa Declic