Protest în vremuri de pandemie

Suntem indignați de superficialitatea cu care politicienii tratează probleme importante pentru țară, implicit pentru comunitatea Declic: pensiile speciale și salvarea pădurilor. Iar în perioadă de pandemie, nu o putem arăta.
În doar două luni, un milion de oameni au rămas fără un loc de muncă din cauza noului Coronavirus, iar statul și-a permis să plătească, pentru aceeași perioadă, peste 300 de milioane de euro pentru pensii speciale. Privilegii pe care, recent, Curtea Constituțională le-a apărat, în disprețul sutelor de mii de români care își doresc plafonarea lor.
De ani de zile luptăm ca să-i convingem pe parlamentari să dea legi bune care să ne protejeze pădurile de mafia lemnului. Mereu lasă portițe legislative pentru hoți. De exemplu, o lege făcută strâmb spune că tocătura nu mai este material lemnos. Poate fi transportată și vândută fără actele de însoțire necesare lemnului. Pădurile furate sunt transformate, la propriu, în praf.
În vremuri normale am fi mers în față la CCR, ca să le batem obrazul pentru sfidare. Ne-am fi făcut auziți la Cotroceni și în Piața Victoriei. Am fi arătat că suntem mult mai mulți decât cei cu pensii speciale sau cei care se îmbogățesc din afacerile ilegale cu lemn. Dar restricțiile impuse de coronavirus ne împiedică să ieșim în stradă.
Așa ne-a venit o altă idee. Să facem mii de măști pentru membrii comunității Declic, cu mesajul „Tăiați pensiile speciale, nu pădurile”. Măștile noastre vin la momentul potrivit, fac posibil protestul, chiar și în pandemie. Nu numai că îi vom proteja pe cei din jurul nostru, dar vom duce mai departe mesajul Declic, oriunde am merge. Ne vor vedea apelul toți cei din jurul nostru: în magazine, pe stradă, în mijloacele de transport în comun sau în instituții publice. Oriunde va fi obligatorie purtarea măștii. Vom purta mesajul zilnic, cât timp politicienii refuză să rezolve aceste nedreptăți.
Am obținut mai multe oferte de la producători de măști, am ales-o pe cea cu costul cel mai bun, de 12 lei. Acesta include producția, ambalarea și expedierea măștii.

Medicii spun că, prin purtarea măștii, indiferent de materialul din care este făcută, îi putem proteja pe cei din jur. Așa am decis să facem măști ca cea din imagine, care pot fi spălate și folosite timp îndelungat, spre deosebire de cele de unică folosință, care se aruncă după patru ore de purtat. Am ales să facem măștile personalizate, special pentru membrii comunității Declic. Totul a fost creat de la zero, într-un atelier din București.
Din donațiile strânse am reușit să dăm comandă pentru 3 500 de măști. De ele beneficiază membrii din comunitate care au contribuit și, în măsura în care mai rămân bani, vom comanda și pentru cei care nu au donat. A contat să știm că ne putem baza pe fiecare contribuție, oricât de mică, pentru a realiza această campanie.
Puțin cu puțin reușim să facem lucruri mărețe! Dacă vrei și tu să susții campaniile Declic, o poți face aici.
Află mai multe despre comunitatea Declic dând click aici.