Protest pentru salariul minim, la Guvern
Dacă guvernanții ar aplica imediat directiva europeană privind salariul minim decent, atunci acesta ar trebui să crească anul viitor la 3.275 de lei, în mână. Aceasta este valoarea care ar permite celor care muncesc 8 ore pe zi să nu trăiască în sărăcie.
Dar Nicolae Ciucă (șeful Guvernului), Marcel Ciolacu (șeful PSD) și Marius Budăi (ministrul Muncii) plănuiesc să crească salariul minim pentru anul 2023 la doar 1.774 lei, net. Foarte departe de cei 3.275 de lei, necesari unui trai decent.
Dacă nimeni nu reacționează, cei trei vor reuși să-și ducă planul cinic la îndeplinire. După care se vor lăuda că au mărit salariul minim și presa de partid va face lumea să creadă că așa a și fost.
Noi, cei din Comunitatea Declic, nu putem sta deoparte și privi neputincioși cum guvernanții găsesc soluții ingenioase doar pentru creșterea pensiilor speciale. În timp ce ocolesc o directivă europeană bună, care ar proteja 1.5 milioane de angajați în fața sărăciei și exploatării. Dacă vrem ca România să nu mai fie o țară în care oamenii sunt jecmăniți de politicieni, fiecare dintre noi ar trebui să iasă în stradă.
Așa că hai și tu miercurea viitoare, pe 9 noiembrie, de la ora 12:30, în fața Palatului Victoria, în timpul ședinței săptămânale a Guvernului. În interiorul Palatului, prim-ministrul Ciucă și pleiada de miniștri vor pune țara la cale. Atunci și acolo trebuie să fim și noi, cetățenii, să le cerem guvernanților să respecte directiva europeană și să crească salariul minim la 3.275 de lei, chiar de la 1 ianuarie 2023.
Ne-am gândit cum să atragem atenția presei și să ne transmitem mesajul într-un mod cât mai clar și creativ. Vom ilustra, fix în fața Guvernului, prăpastia dintre cetățenii obișnuiți, plătiți cu un salariu mizer și cei privilegiați, cu pensii speciale și tot felul de alte sinecuri.
Am găsit trei actori care vor purta măști cu chipurile lui Ciucă, Ciolacu și Budăi. Cei trei vor sta la o masă încărcată cu bunătăți, fără să le pese de cei care abia supraviețuiesc, deși muncesc 8 ore pe zi. Chiar lângă masa îmbelșugată a politicienilor, vom arăta și masa austeră a angajaților cu salariul minim, care abia pot trăi de pe o zi pe alta.
O astfel de imagine ar trebui să le provoace indigestie celor trei politicieni, care pozează neobosit în „băieți buni”, ce combat sărăcia. Voi fi tare curioasă să văd pe unde își mai scot cămașa când vor fi întrebați de puținii jurnaliști independenți cum au îndrăzneala să se laude cu o creștere de nici 10 lei pe zi.
Dar, dacă vom fi doar câțiva oameni la protest, riscăm ca demersul nostru să fie ignorat, atât de către politicieni, cât și de presă. Așa că, fă un gest puternic de civism și hai cu noi în stradă, să cerem respectarea dreptului la trai decent pentru cei 1,5 milioane de angajați pe salariul minim.
Acțiunea nu va dura mai mult de 30 de minute. Dacă trebuie să te învoiești de la serviciu, ai putea să sincornizezi pauza de prânz cu participarea la protest. Dacă vom fi mulți, vom fi vizibili și vocile ni se vor auzi puternic până în sala de ședință.
Apasă acum pe butonul de mai jos și înscrie-te. Ca să ne organizăm cât mai bine, ne ajută să știm pe cine ne bazăm. Astfel, luăm cele mai bune decizii pentru ca timpul tău alocat acestui protest să fie cât mai valoros.
Vii la protestul pentru salarii minime decente?
Pentru justiție socială,
Anduța și echipa Declic
Dacă nu ai apucat, semnează și petiția Cerem salariul minim european!