Rafila OUT
Ne-am fi așteptat ca Marcel Ciolacu să-l fi demis deja pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru ancheta superficială făcută de Corpul de Control al ministerului, la spitalul „Sfântul Pantelimon” din București. Dacă premierul nu reacționează din conștiință, atunci să o facă din cauza presiunii publice. Semnează petiția și cere și tu demiterea lui Rafila!
Rafila minte și mușamalizează tot, cu orice preț, chiar al vieților omenești. Este revoltător că rămâne în funcție, deși dă constant dovadă de incompetență crasă și de dispreț pentru pacienți.
Știi ce a zis în urmă cu 4 luni, după sesizarea unei asistente medicale cu privire la un șir de decese suspecte la ATI, la spitalul „Sf. Pantelimon”? „Eu am îndoieli în ceea ce priveşte această situaţie, mai ales că discutăm despre un asistent medical care afirmă că medicii nu ar fi administrat tratamentul corect”, a declarat atunci ministrul Sănătății.
Știi câți pacienți au decedat în 3 zile, pe acea secție? 20! Iar Rafila ar fi lăsat asta să treacă, ca și cum ar fi o situație normală.
La presiunea publică, a decis, totuși, să facă ceva. A trimis la spitalul unde pacienții mureau pe capete un Corp de Control. Doar că acesta a fost format doar din economiști și juriști, care au investigat doar procedurile administrative, nu și aspectele medicale.
Deși Rafila putea solicita implicarea unor medici sau experți relevanți, ministrul a ales să bifeze niște verificări superficiale, birocratice, fără să-i pese câtuși de puțin de pacienții morți în condiții suspecte sau de familiile disperate, în căutare de răspunsuri.
După 4 luni de cercetări, procurorii și medicii legiști vorbesc acum de crime cu premeditare. Doi medici au fost reținuți pentru că ar fi provocat, intenționat, moartea unor pacienți internați la ATI, pentru a elibera paturile.
Întrebat de jurnaliști dacă ar trebui să-și dea demisia, Rafila răspunde arogant că „nu am de ce să demisionez, noi avem foarte multe proiecte, reconstruim sistemul de sănătate, reformăm sistemul de sănătate”. O declarație sfidătoare pentru orice cetățean care vede cum Rafila ignoră situațiile grave din sistemul medical, cum ar fi cea de la spitalul „Sf. Pantelimon”.
Este clar că sub conducerea sa nu s-au luat măsuri esențiale pentru a preveni tragedii similare, precum lipsa paturilor de îngrijiri paliative și protocoale clare de transfer pentru pacienții în stare critică. De la declanșarea scandalului, au apărut numeroase relatări despre medici care justificau oprirea medicamentației pentru pacienții fără șanse, în loc să existe soluții alternative adecvate. Rafila ar fi trebuit să creeze infrastructura necesară și să se asigure că asemenea decizii drastice nu devin o normă în spitale.
Demiterea lui Rafila de către premier ar fi un semnal clar că este nevoie de o reformă reală în sistemul de sănătate. Noi, cetățenii, cadre medicale și pacienți deopotrivă, putem iniția acest semnal de schimbare, dacă ne mobilizăm în număr cât mai mare și cerem premierului, apăsat, să îl înlăture din funcție pe acest ministru de groază. Nu de alta, dar șeful Guvernului pare că îl protejează pe ministrul PSD de la Sănătate mai ceva decât a făcut-o conducerea SNSPA cu profesorii care au transformat universitatea într-un rai al abuzatorilor de rang înalt.
Avem deja o petiție adresată lui Marcel Ciolacu, în care îi cerem, de câteva luni, demiterea lui Rafila pentru dezastrul produs în sistemul de sănătate. Semneaz-o și tu acum, ca să avem o șansă la reforme reale în Sănătate, cu un nou ministru sau o nouă ministră. Doar dacă vom fi zeci de mii de semnatari și semnatare Ciolacu va simți o uriașă presiune publică pentru a-l demite pe Rafila.