Actiune 5 July 2022

Se decide mâine ce sunt considerate energii verzi

Europarlamentarii decid astăzi și mâine soarta lumii. Vor vota dacă acceptă ca gazul și nuclearul să fie considerate energii verzi, curate. Organizațiile de mediu din toată Europa ne-am mobilizat și am trimis scrisori către aleși. Le-am cerut să spună „nu” planului periculos de a defini gazele fosile și energia nucleară drept energie verde.

O parte dintre ei au înțeles și s-au opus marilor lobbyiști atunci când au votat în comisii. Doar că, înainte de votul final, lobbyiștii gazului și-au scos toate armele. Nu vor ca firmele poluatoare să piardă zeci de milioane de euro. Așa că pun presiune pentru a susține energiile murdare.

Suntem în timpul luptei finale: votul în plen în Parlamentul European are loc miercuri. Adică mâine. Iar astăzi sunt dezbaterile finale din plen. Eurodeputații vor începe să se clatine sub presiunea lobbyiștilor. Îi putem convinge să rămână fermi și să facă ceea ce trebuie pentru cetățeni.

Am decis să ne mobilizăm încă o dată și, pe ultima sută de metri, să le scriem europarlamentarilor care ar putea înclina balanța. Sub presiunea a mii de mesaje publice, europarlamentarii români nu vor putea să bată palma cu băieții deștepți din energie. Vor ști că pierd voturile cetățenilor. Reflectoarele vor fi pe ei.

Trimite-le chiar acum indecișilor câte un mesaj pe pagina de Facebook. Apasă pe butoanele de mai jos, care te vor direcționa către pagina de Facebook a europarlamentarilor. Formulează un mesaj și publică-l în comentarii.

Îți las aici câteva argumente pe care le poți folosi:

  • Vă cerem să votați împotriva actului delegat al taxonomiei UE
  • Gazul și nuclearul sunt orice, mai puțin energii verzi, prietenoase cu mediul
  • Dacă continuăm să susținem gazul, mărim dependența de Rusia
  • Gazul este o energie scumpă. În schimb, energia solară și energia eoliană sunt mai ieftine și curate. Ele ne permit să fim independenți energetic
  • Factura la energie ar fi mai mică dacă ați susține investițiile în solar și eolian, nu în gaz și nuclear
  • Votați pentru cetățeni, nu pentru băieții deștepți care vor să se îmbogățească din gaz și nuclear

Băieții deștepți din energie au văzut că Europa refuză să mai pompeze bani în energiile murdare. Așa că au găsit o altă schemă ca să își păstreze veniturile. Vor să transforme, pe hârtie, energiile murdare în energii verzi. Exact ca lupul deghizat în iepuraș.

Ca să iei două dintre cele mai murdare industrii din lume și să pretinzi că ar trebui să fie considerate verzi îți trebuie multă aroganță. Experții sunt clari: gazul este doar un alt combustibil fosil și trebuie să rămână în pământ dacă vrem să evităm ce e mai rău din criza climatică.

Ultimele analize ale experților dovedesc că energia eoliană și energia solară sunt mai ieftine decât gazul*. Însă industria nu vrea să investească în energie ieftină și curată pentru cetățeni. Așa că îmbracă energia murdară în verde, de teamă că va pierde banii direcționați către energia cu adevărat verde: eoliană, solară sau geotermală.

Lobbyiștii nu se așteptau ca zeci de grupuri și organizații de mediu să susțină sursele regenerabile reale în Europa. Dar am făcut-o și am câștigat la votul din comisii. Acum putem câștiga din nou.

Doar că, de această dată, doar niște scrisori publice nu sunt suficiente. Am căutat informații în presa din România, despre includerea gazului și nuclearului în categoria energiilor verzi, curate. Nu am găsit decât o știre vagă. Dar dacă câteva mii dintre noi ne mobilizăm și le scriem europarlamentarilor, subiectul va fi în atenția publică și în România. Aleșii se vor gândi că le vom monitoriza votul. Altfel, europarlamentarii vor vota miercuri pentru interesele industriei gazului și vor spera că nimeni nu îi prinde.

Următorii câțiva ani vor fi cruciali pentru a decide ce fel de lume vom construi pentru cei care se nasc astăzi. Le putem oferi cea mai bună șansă de a depăși schimbările climatice periculoase, prin investiții în energie cu adevărat verde, sau putem continua să facem ceea ce ne spune marea industrie și să pompăm bani în energia care va distruge planeta.

Durează doar 2 minute să le scrii câte un mesaj europarlamentarilor. Două minute care pot face diferența între un viitor verde sau unul incert. Mesajul este simplu: apărați drepturile cetățenilor și asigurați-vă că primim adevărata energie verde pe care o merităm. Nu vrem energii poluatoare mascate în verde!

Mulțumim pentru ceea ce faci,
Cătălina și echipa Declic

PS: România are cel mai mare potențial de solar și eolian din Sud-Estul Europei. Dacă autoritățile ar susține investițiile în aceste energii verzi, facturile la energie ar fi mai mici și am fi independenți energetic. Doar marile companii au cu adevărat de câștigat din energia murdară și de aceea fac lobby ca ea să fie declarată verde. Scrie-le și tu europarlamentarilor și cere-le să refuze transformarea gazului în energie verde. Sau semnează petiția pentru a susține investițiile în energii verzi.

Note:
*Conform studiului Aurora Energy Research, susținerea artificială a producției energiei pe bază de combustibili fosili și cărbune poate duce la o creștere cu 50% a prețurilor la energia electrică până în 2030, comparativ cu o creștere de doar 8% în cazul în care am susține tranziția spre energie solară și eoliană.