Start la concursuri în spitale, fără manageri interimari

Luni vom depune și la Ministerul Sănătății petiția „Depolitizați spitalele, acum!”, în atenția ministrului Ioana Mihăilă. Îi cerem să se ocupe cu prioritate de organizarea de concursuri pentru cele 38 de spitale din subordinea Ministerului Sănătății, care au manageri interimari. Scrie-i și tu un email, chiar acum, pentru ca ministrul să ne spună când se vor organiza aceste concursuri.
Noul ministru, Ioana Mihăilă, a declarat de curând că plănuiește organizarea de concursuri pentru managementul spitalelor. Și speră că până la finalul anului nu vor mai fi manageri interimari în spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
Salutăm această intenție, dar dacă nu ne spune clar și datele când vor fi organizate aceste concursuri, există riscul ca ele să fie amânate la nesfârșit.
Asta în timp ce viețile pacienților vor continua să fie puse în pericol zilnic, în spitale conduse majoritar de manageri interimari numiți pe criterii politice, nu angajați pe criterii de competență.
Așa că, aici intervenim noi, comunitatea Declic. Cele aproape 23.000 de semnături ale petiției „Depolitizați spitalele, acum!” vor ajunge luni și la Ministerul Sănătății. Îi cerem Ioanei Mihăilă să ne spună când se vor organiza concursurile pentru cele 38 de spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătății, conduse acum de manageri interimari.
Dar asta nu e suficient, este nevoie de mai mult pentru ca ministrul să reacționeze. Este nevoie ca și tu să te implici. Te rugăm să-i scrii acum un email Ioanei Mihăilă și să-i ceri și tu să-ți spună când se vor organiza concursurile.
Mii de mesaje din partea membrilor comunității Declic îi vor atrage atenția ministrului că problema depolitizării spitalelor trebuie prioritizată.
Pentru a-ți argumenta solicitarea, îi poți spune ministrului că așa cum la CNAS s-a putut organiza un amplu concurs în două luni, la fel se poate întâmpla și în cazul spitalelor.
Îi mai poți spune ministrului că este necesar ca acest prim pas pe drumul profesionalizării managementului în sistemul medical să fie făcut cât mai repede. Chiar cu riscul ca rezultatele concursului să fie dezastruoase, precum la CNAS, unde doar 5 candidați au luat punctaj de trecere.
Sau îi poți spune că noi, cetățenii, nu mai credem în promisiuni vagi. Și că avem nevoie de datele concrete, asumate oficial, pentru organizarea acestor concursuri.
De aceea, te rugăm intră pe linkul de mai jos și scrie-i ministrului un email, în care să-i ceri să ne spună când se vor organiza concursuri pentru cele 38 de spitale din subordine, conduse acum de manageri interimari.