Victorie 2 July 2020

Transportul local, o problemă rezolvabilă

Cosmin e genul de om care, atunci când vede o problemă, încearcă să o rezolve. El și-a dat seama că administrația la nivel local este mai ușor de convins să rezolve problemele imediate ale cetățenilor. Astfel, el a inițiat o campanie pe CampaniaMea.declic.ro și s-a ținut de primărie până când problema semnalată de el s-a rezolvat.

Petiția pe care a deschis-o se numește „Suplimentarea numărului de curse transport în comun”. La nivel local, totul ține de primărie și de felul în care ei gestionează resursele pe care le au.

În petiția lui, Cosmin a cerut suplimentarea numărului de curse transport în comun în comuna Sânmihaiu Român, județul Timiș, in intervalul orar 10-12 si 21-23.

Datorită eliminării anumitor curse pe perioada vacanțelor școlare, foarte mulți locuitori ce intră la slujbă după-masa sau ies de la slujbă seara, nu au la dispoziție mijloace de transport în comun pentru a se deplasa spre/dinspre Timișoara.

Cosmin Buzan, inițiator CampaniaMea

Vezi aici petiția „Suplimentarea numărului de curse transport în comun”

Pe 16 iunie 2020, Cosmin a început demersul. S-a mișcat foarte rapid. A strâns semnături în comunitate și și-a văzut problema rezolvată rapid. De la 1 iulie 2020, cursa dintre Timișoara – Sânmihaiu German a fost suplimentată cu un transport la oră târzie, pentru cei care au nevoie.

Implicarea voastră a făcut diferența! – acesta este mesajul său către comunitate!

Mailul lui Cosmin în care ne-a informat de victoria sa:


Îți mulțumesc pentru implicare în semnarea petiției pentru suplimentarea numărului de curse de transport în comun între Utvin Sânmihaiu Român – Sânmihaiu German.

Rezultatele pozitive nu au întârziat să apară: administrația a anunțat că va exista o cursă suplimentară seara, începând cu data de 1 iulie, pentru persoanele care lucrează în schimburi, ce va pleca din Piața Mocioni Timișoara la ora 22:30 spre Sânmihaiu German.

Iată că atunci când ne mobilizăm și generăm presiune publică, se găsesc resurse și soluții care să îmbunătățească viața oamenilor.

Implicarea ta a făcut diferența!

Rămân în continuare multe probleme cu transportul în comun.

O parte pot fi rezolvate local, o parte depind de administrația Timișoarei.

Este nevoie de o schimbare de viziune în felul în care este gândit și organizat acest sistem, la nivel de relație metropolă-comune din periurban!

Mulțumesc,
Cosmin Buzan


Află mai multe despre cum poți începe propriul tău demers de schimbare pe CampaniaMea.
Află mai multe despre victoriile Declic aici.