Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a pregătit două OUG mai periculoase decât celebra Ordonanță 13. Scopul final pare a fi ca liderul PSD să scape de dosarele penale.
Este vorba despre o ordonanță care i-ar permite lui Liviu Dragnea să scape de condamnarea definitivă primită în dosarul Referendumului, 2 ani cu suspendare. Dacă OUG pentru completurile de 5 este publicată, atunci liderul PSD cere Înaltei Curți anularea condamnării definitive și rejudecarea.
Fără o condamnare, Dragnea are cale liberă să devină premierul României sau chiar să candideze la președinție.
A doua ordonanță, care vine la pachet cu prima, reduce termenele de prescripție a faptelor. Pe scurt, dacă și ea va fi în vigoare, Dragnea nu mai poate fi condamnat în dosarul angajărilor ilegale, pentru că faptele sunt prescrise. În primă instanță, pedeapsa primită de liderul PSD e de 3 ani și 6 luni cu executare.
Și uite așa, din două ordonanțe de urgență, Tudorel îl albește pe Dragnea și îi deschide calea spre Guvern sau Președinție.
Mai jos am explicat, în detaliu, cum și-ar face efectele cele două ordonanțe, care acum sunt la nivel de proiect trimis spre avizare.
DOSARUL REFERENDUM și Ordonanța pentru completurile de 5
Decizie definitivă: 2 ani de închisoare cu suspendare pentru folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite.
Ordonanța pentru completurile de 5 judecători de la Înalta Curte, propusă de ministrul Justiției, îl scapă pe Liviu Dragnea de condamnare, prin anularea ei. Rezultatul: Dragnea nu mai are cazier penal și poate candida la prezidențiale sau chiar poate deveni premierul României.
DOSARUL ANGAJĂRILOR FICTIVE și ordonanța care reduce termenele de prescripție a faptelor
FAPTELE DE CARE ESTE ACUZAT:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– instigare la fals intelectual,
Procurorii îl acuză că, pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a angajat fictiv la Protecţia Socială două membre PSD, care nu au trecut niciodată pe la acel serviciu, pentru că lucrau pentru partid.
Procesul este aproape de final, la termenul la care trebuia să dea declarație, Liviu Dragnea nu s-a prezentat, pe motiv că are probleme cu spatele. Cu o zi înainte de procesul de la Înalta Curte el s-a internat într-un spital privat.
A doua zi a apărut un nou proiect-minune de ordonanță de urgență, care reduce termenul de prescripție.
Ordonanța care reduce termenul de prescripție.
OUG care reduce termenul de prescripție conține cel puțin o prevedere care îl ajută pe șeful PSD, Liviu Dragnea, în procesul angajărilor fictive. Fără această ordonanță, Dragnea are emoții, pentru că prima sentință este de 3 ani și 6 luni cu executare.
Liviu Dragnea ar putea scăpa, dacă ordonanța intră in vigoare, de acuzația de ”instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”.
Dacă acum, în baza noului Cod Penal, termenul de prescripție pentru această infracțiune este de 16 ani, dacă OUG lui Tudorel Toader intră în vigoare prescripția scade de la 16 ani la 12 ani. Asta înseamnă că Dragnea scapă de acuzații, pentru că fapta s-a prescris încă din iulie 2018.
În lumina acestor fapte, nu ne mai rămâne decât un singur lucru: să apelăm la Comisia Europeană și să solicităm să intervină, ca să oprească modificările nocive la legile Justiției. Am făcut o petiție în acest, semneaz-o și tu și apoi trimite-o către 3 prieteni!