Actiune 4 March 2022

Ucraina: femei și copii în pericol

Semnează și tu petiția pentru protejarea refugiaților din Ucraina de traficanții de persoane: https://go.declic.ro/protejati-ucrainenii-de-traficanti

Zeci de mii de femei și copii din Ucraina au trecut granițele României zilele acestea. Sute de oameni de bine s-au dus la vămi să îi ajute cu mâncare, transport și cazare. Din nefericire, printre ei s-au infiltrat și traficanții de persoane.

Oamenii care vin din Ucraina sunt vulnerabili și pot cădea ușor în plasa unei rețele de traficanți de carne vie. De aceea, este esențial ca Guvernul să centralizeze datele despre cei care sunt cazați în România, precum și despre cei care îi cazează. Doar printr-o platformă care adună aceste date vom putea să punem la adăpost victimele războiului.

Din păcate, până în acest moment nu există o platformă a Guvernului, pe care să se înregistreze cei care oferă cazare. La Gara de Nord încă se fac liste de mână, iar refugiații, femei și copii, sunt direcționați către voluntari fără să se centralizeze informațiile. Poliția locală ar trebui să aibă o evidență a celor care cazează și să verifice că lucrurile sunt în ordine.

Dar noi putem schimba situația. Dacă ne mobilizăm în număr cât mai mare și cerem Guvernului o platformă și o strategie clară pentru găzduirea refugiaților, avem șanse mai mari ca autoritățile să se organizeze eficient.

Semnează și tu petiția prin care solicităm protecția refugiaților, mai ales femei și copii:


Numărul refugiaților continuă să crească de la o oră la alta. Organizațiile pentru combaterea traficului de persoane spun că deja au depistat la graniță posibili traficanți.

Victimele războiului nu pot deveni și victime ale traficanților. O mai bună coordonare din partea autorităților ar putea să rezolve problema.

Spre exemplu, persoanele care vor să ajute pot completa un formular de genul celui pe care îl completăm la intrarea în altă țară, în pandemie (PLF), cu adresa și cu numărul de persoane pe care le pot găzdui, pe ce perioadă. Direcțiile de protecție socială ar putea ține evidența celor care vor să cazeze refugiați și i-ar direcționa pe refugiați către locuințele lor. Poliția locală ar trebui să verifice periodic ce se întâmplă cu refugiații, pentru ca aceștia să nu fie exploatați prin muncă sau abuzați.

E momentul să îi cerem chiar acum Guvernului să se organizeze rapid și eficient pentru a preveni traficul de femei și copii.

O centralizare a datelor de cazare i-ar proteja și pe refugiați, dar și pe oamenii care oferă adăpost.

Semnezi acum petiția?

Solidari,
Cătălina și echipa Declic